Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Italia, avertizare meteo: furtuni, vânturi puternice şi îngheț

De miercuri, 13 octombrie, un val de îngheț din Scandinavia se aşteaptă în Italia. Aerul rece și vremea rea vor afecta țara de la nord la sud.
Sputnik
BUCUREŞTI, 13 oct – Sputnik, Doina Crainic. De miercuri, 13 octombrie, va sosi un val de ger şi vreme rea care va afecta Romagna și apoi Marche și Abruzzo, potrivit Il Meteo.it.
În seara zilei de miercuri, 13 octombrie, vremea rea va fi prezentă în sudul țării, totuși joi vor fi cele mai nefavorabile condiții meteorologice, cu vânturi puternice Bora și Grecale chiar și cu 100 de kilometri pe oră în Marea Adriatică de mijloc şi inferioară, dar și în Marea Ionică și Marea Tireniană.

Ploi în Marea Adriatică și în sud

Vor cădea ploi, în special în Sicilia, unde sunt așteptate furtuni. Dar avertizările meteo vizează întreaga Adriatică și sudul Italiei.
Restul Italiei va fi în schimb afectată de presiunea ridicată, astfel va fi un cer senin și rece, dar încălzit de razele soarelui. Vremea rea va afecta sudul de vineri.

Temperaturi foarte scăzute în toată Italia

Furtuna „Blitz Scandinavo” va afecta toată Italia și, în orașe precum Torino, Bologna, Milano, Florența, Roma, se așteaptă temperaturi foarte scăzute, chiar și între 3 și 4 grade, potrivit Sputnik Italia.
Prin urmare, vor apărea primele înghețuri, iar primul îngheț de toamnă din 2021 va avea loc chiar și la altitudini foarte mici.
Totuşi, weekendul următor ar trebui să vină cu vreme mai bună, chiar dacă italienii vor îmbrăca haine de iarnă.