BUCUREȘTI, 8 oct – Sputnik. Datoria externă a României, din ce în ce mai mare, stârnește reacții și temeri în rândul specialiștilor.
Profesorul de economie Mircea Coșea spune că el nu este adeptul unor teorii alarmiste, potrivit cărora România va ajunge ca Ucraina, cu o datorie atât de mare.
Întrebarea este ce se face într-o asemenea situație?
”Îți vinzi datoria unor trusturi, unor societăți, unor fonduri, așa cum au făcut ucrainenii. Sau începi să faci lucruri pe care nu poți să le mai dai înapoi, nu poți să le mai returnezi: începi să vinzi terenul agricol cât se poate, tot ce ai prin țară”, a declarat Coșea.
Aici, însă, subliniază profesorul, trebuie discutat atent, pentru că vânzarea nu înseamnă neapărat că e un lucru rău dacă reușești ca din vânzare să scoți atâția bani câți ar fi fost dacă l-ai fi utilizat tu.
Mai exact, a continuat profesorul de economie, aici e o formulă foarte simplă, de 200 de ani: când vinzi ceva trebuie să vinzi la un preț care înseamnă renta capitalizată la dobânda zilei.
Concret, înseamnă să vezi ce câștig ai avea dacă vinzi cupru, spre exemplu, la dobânda zilei și dacă prețul arată că e mai bun decât dacă l-ai exploata tu.
Este evident că dintr-o asemenea situație se obține un câștig.
Însă, dacă se va proceda așa cum face România, fără niciun fel de analiză, de studiu de perspectivă, atunci sigur că e pierdere.
”De asta mă tem în viitor, așa cum mă tem de faptul că vom asista, peste vreo 3-4 ani, la o creștere foarte serioasă a taxelor și impozitelor, pentru că statul nu va mai face față, iar tot ceea ce înseamnă împrumut trebuie să fie plătit”, a explicat Mircea Coșea la DCNews.