Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Pelerinaj de Sfânta Parascheva 2021: reguli pentru pelerini

Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță participanții la sărbătoarea din 14 octombrie a Sfintei Cuvioase Parascheva că vor fi luate o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor. Despre ce este vorba.
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 oct – Sputnik. În anul 2021 s-au împlinit, pe 13 iunie, 380 de ani de când, prin străduinţa binecredinciosului Domn Vasile Lupu al Moldovei, Iaşul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, informează reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Instituția anunță că, în acest an, cei care doresc să participe la Pelerinajul de Sfânta Parascheva din 14 octombrie trebuie să respecte o serie de reguli
În primul rând, pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, încă de vineri, 8 octombrie, ora 6.00, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul unei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până pe 15 octombrie.
Societate
Cel mai frumos și mobilizator mesaj de Sfânta Parascheva
Alături de racla cu sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei va fi și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul, cel a cărui canonizare a fost proclamată în 2018. Fiecare închinător va primi câte o iconiță purtând chipurile celor doi sfinți și publicația „Ghidul pelerinului”, realizată în colaborare cu Primăria Municipiului Iași.
De asemenea, va exista un culoar unic de acces către sfintele moaște, pe unde va putea intra câte o persoană, la distanță una de cealaltă. După ce vor trece de baldachinul în care se află sfintele moaște, printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan. Credincioșii vor purta mască protectoare, iar cei care nu au una li se va oferi o mască de către voluntari.
De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.
Politică
Pelerinaj la Sfânta Parascheva: Patriarhul acuză Puterea
Cei care doresc să se închine în Catedrala Mitropolitană o pot face tot pe un culoar unic de intrare, cu ieșire separată, pe care poate intra câte o persoană, astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice. Este un flux continuu doar pe acest culoar; credincioșii nu se pot opri să stea în Catedrală.
Slujbele obișnuite din aceste zile se desfășoară nu în Catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.
În curtea Catedralei Mitropolitane se vor lua, de asemenea, măsuri pentru a se evita staționarea și orice fel de aglomerări de persoane.
În data de 14 octombrie 2021, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități. Slujba va putea fi urmărită și de la distanță pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă, informează Mitropolia Moldovei și Bucovinei.