BUCUREŞTI, 8 oct – Sputnik. În timpul pandemiei au apărut noi miliardari, printre aceştia fiind şi fondatorii Moderna. Aceştia au ajuns pentru prima dată în Topul Forbes al celor mai bogați 400 de oameni din America, potrivit alephnews.ro.
Cei doi cofondatori și unul dintre primii investitori au făcut fiecare câte 3,5 miliarde de dolari, după ce 283 de milioane de doze de Moderna au fost administrate în 40 de țări. În plus, compania a primit un miliard de dolari de la guvernul SUA pentru dezvoltarea vaccinului împotriva COVID-19.
Compania Pfizer a vândut guvernului american 500.000 de doze cu profit zero pentru a fi trimise în țările fără acces la ser, iar AstraZeneca a vândut dozele la 2 dolari.
De asemenea, Moderna a anunţat că va investi 500 de milioane de dolari pentru construcția unei fabrici în Africa, unde va produce vaccinuri.