BUCUREȘTI, 4 oct – Sputnik. În calitatea sa de premier și de președinte al PNL, Florin Cîțu a transmis un mesaj primarilor și președinților de consiliilor județene.
”De Ziua Mondială a Animalelor, încurajez primarii și președinții consiliilor județene să facă front comun într-o campanie națională în care să punem accent pe soluții pentru câinii fără stăpân”, a scris pe Facebook Florin Cîțu.
Premierul dă exemplul județului Ilfov ”un exemplu de urmat pentru a rezolva problema perpetuă a cățeilor fără stăpân. Altfel spus, se poate!”
„Să nu uităm că un cățel ne oferă companie, ne păzește, pot fi folosiți pentru terapie asistată și sunt cei mai buni căutători în misiuni de salvare de vieți omenești sau depistare de mărfuri ilicite”, scrie Cîțu subliniind că ”România civilizată pe care dorim să o clădim își protejează cetățenii și totodată îsi tratează animalele cu empatie și respect”.
Mesajul premierului este ipocrit – pentru că administrațiile locale, în frunte cu cea ”liberală” din București, fac tot ce pot pentru a face viața grea animalelor de companie și stăpânilor lor.
Astfel, parcurile Capitalei și spațiile verzi, în general, sunt interzise câinilor! Primăriile de sector și cea a Capitalei au investit sume uriașe, fără sens, în mii de pancarte prin care anunță că este interzis cu câinii în parcuri sau pe spațiul verde.
Poliția locală este instruită să nu permită accesul cu câini pe spațiile verzi, la fel firmele de pază care se ocupă de parcuri.
Ori, se știe, pentru câini este vitală plimbarea prin zone cât mai naturale – iar interzicându-le accesul administrația locală și guvernul, prin prefecți și MAI, pune în pericol sănătatea câinilor de companie.
România este, la acest capitol, una dintre țările cu o atitudine profund greșită față de ”cel mai bun prieten al omului”. Ceea ce Cîțu ori habar nu are, ori este un mare ipocrit.