Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Pod istoric din Roma, distrus de foc – VIDEO

Duminică dimineață, un incendiu a devastat un pod din Roma, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care era construit deasupra Tibrului. Incendiul a deteriorat conductele de gaz și cablurile electrice.
Sputnik
BUCUREŞTI, 3 oct – Sputnik, Doina Crainic. Un incendiu major a izbucnit aseară, în jurul orei 23:30, pe Podul Industriei din Roma, mai cunoscut de localnici drept „Podul de Fier”. Câteva echipe de pompieri au intervenit pentru a salva podul din 1862 situat în sudul capitalei italiene. Au reușit să stingă flăcările după o oră de intervenție, relatează La Repubblica. Din păcate, structura s-a prăbușit parțial în Tibru.
Nu sunt victime, dar circulaţia între districtele Ostiense și Marconi a fost grav perturbată. Electricitatea a fost întreruptă în cartierele vecine. Navigarea pe râu a fost interzisă.
Este în desfășurare o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului. Pompierii au găsit un adăpost sub pod în care stăteau mai multe persoane. Erau folosite butelii de gaz pentru gătit. Locuitorii au fugit când au văzut flăcările.
Se poate ca incendiul să fi izbucnit de la acest adăpost ascuns în vegetația deasă, relatează Corriere della Sera. Pompierii vor trebui acum să efectueze controale, deoarece, din cauza căldurii, stabilitatea structurii metalice a podului poate fi compromisă.

Un incendiu izbucnit şi în 2013

Un incendiu similar, dar de o amploare mai mică, a afectat același pod în februarie 2013, amintește cotidianul. Flăcările au izbucnit de la câteva barăci construite de-a lungul Quai du Tiber. Incendiul a afectat, de asemenea, cablurile de înaltă tensiune, iar podul a fost închis mult timp, ceea ce a perturbat considerabil traficul din zonă.