BUCUREȘTI, 2 oct – Sputnik. Două acțiuni de protest împotriva noilor restricții introduse de autoritățile române. O manifestație are loc în Piața Universității, organizată de partidul AUR, iar în Piața Victoria are loc o acțiune organizată de câteva asociații civice.
Oamenii se opun introducerea unor noi restricții dure, în special limitarea accesului în unele spații pentru persoanele care nu sunt vaccinate. Demonstranții cer demisia guvernului și a lui Raed Arafat, secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Manifestanții poartă steaguri tricolore, haine naționale și scandează “Libertate”, “Demisia”, "Avem imunitate fără pașapoarte".
La fața locului se află un număr mare de jandarmi, iar în jurul sediului guvernului, Palatul Victoria, au fost montate garduri de protecție pentru a nu permite oamenilor să nu se apropie de clădire.
Galeriile sportive au anunțat că se vor alătura protestului, potrivit România TV.
La tribuna din Piața Universității în fața demonstranților a rostit un discurs actorul și regizorul Dan Puric, care a susținut revendicările participanților la acțiune.