BUCUREŞTI, 2 oct – Sputnik, Doina Crainic.Protestatarii - între 1.000 și 2.000 de persoane, după relatările presei locale - au intrat sâmbătă pe domeniul Auckland pentru a cere încetarea lockdown-ului. O precesiune de motociclete, condusă de Brian Tamaki - un activist anti-blocare, care conduce Biserica Penticostală a Destinului din Auckland - a fost printre primii sosiţi la faţa locului.
Demnostraţia a rămas pașnică pe durata evenimentului. Tamaki a susţinut un discurs de 40 de minute în care a denunţat ordinele de lockdown draconic, care au rămas în vigoare în Auckland de aproape două luni consecutive.
„De 50 de zile suntem în detenție la domiciliu. Aceeaşi pedeapsă o primesc cei care au comis o infracţiune; este o alternativă la a sta în închisoare. Am fost închis de peste 50 de zile în casa mea și nu am comis nicio infracţiune. Nu am făcut nimic rău și am fost pedepsit. Suntem penalizați!”, a afirmat în discursul său Tamaki.
„Nu pot ieși afară pentru că s-ar putea să mă denunţe vecinul. Nu pot conduce ca să iau niște lapte și pâine, deoarece ar putea să mă reţină polițistul”, a adăugat acesta.
În timp ce prezența poliției la demonstrația de sâmbătă a apărut a fi oarecum slabă, fără a avea loc arestări sau ciocniri, deputatul din Partidului Național Simeon Brown, purtătorul de cuvânt al poliției, a denunțat protestul în termeni incerţi.
„Regulile sunt clare. Poliția a avertizat protestatarii astăzi în Auckland - totuși, vedem bande care încalcă regulile de blocare. Aucklanderii vor să iasă din acest blocaj și aceasta înseamnă că regulile trebuie să fie aplicate ferm”, a spus acesta într-o postare pe Twitter, referindu-se probabil la procesiunea motocicliştilor prin termenul de „bandă”.
La începutul acestei săptămâni, Brown a criticat „membrii bandelor” - motocicliștii - după ce aceştia s-au adunat la o înmormântare, mulţimea fiind imediat dispersată de polițiști în West Auckland. Brown a spus că înmormântarea a fost „demoralizantă pentru cei peste 1,7 milioane de aucklanderi” care au făcut ceea ce li s-a spus și au respectat ordinele guvernului.
În timp ce premierul Jacinda Ardern a declarat un blocaj național „scurt și aspru” la mijlocul lunii august, după ce a fost detectat un singur caz de Covid-19 în Auckland - cea mai mare metropolă a țării -, măsurile s-au prelungit în oraș și rămân în continuare în vigoare. Guvernul continuă să insiste asupra unei strategii bazate pe „infecții zero” în Auckland, încercând să eradicheze complet virusul, lucru pe care nicio altă țară nu a reușit să îl realizeze, cu excepția afirmațiilor oarecum dubioase ale guvernului nord-coreean.