Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

VIDEO: Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanţa - sunt morți

La Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a avut loc un incendiu în această dimineață, 113 persoane erau internate, 50 de pacienți au fost transferați la alte spitale, dar sunt și morți.
Sputnik
UPDATE 11:50
IGSU a confirmat informațiile apărute pe surse în presă privind numărul victimelor din incendiul ATI de la Constanța - și anume 9 persoane decedate.
"Incendiul la Spitalul de Boli Infecțioase, secția ATI. Incendiul s-a manifestat la nivelul secției ATI cu pacienți COVID. La 09.53 a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Sunt 9 pacienți decedați. Întregul spital a fost evacuat. Incendiul a fost lichidat la ora 10:55. Au fost prealertate toate spitalele din județ pentru preluarea pacienților. Forțe solicitate în sprijin de la județele CL, GL și IL. Misiunea este in dinamica, revenim cu detalii pe parcurs", anunță IGSU.
Presa din România anunță că în această dimineață s-a produs un incendiu violent la spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Pacienții au fost evacuați, unii dintre ei pe geam.
"Din primele date transmise de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, în această dimineaţă se aflau internate în unitatea sanitară un număr de 113 persoane, din care 10 persoane în ATI", a precizat Ministerul Sănătății, citat de Știri pe Surse.
La fața locului, au fost trimise mai multe echipaje SAJ și SMURD, inclusiv de la ISU Călărași. A fost activat Planul Roşu de intervenţie, dar și Planul Alb de intervenţie specific unităţilor sanitare.
Înainte de a fi lichidat incendiul, către ora 11:00, focul s-a manifestat la secția de Terapie Intensivă cu flacără deschisă și degajări mari de fum.
Una din presupuneri ale cauzei incendiului este că incendiul a fost declanşat de o defecţiune la secţia de Terapie intensivă.
Premierul a fost informat despre incendiu și continuă să țină legătura cu reprezentanții MAI, Ministerul Sănătății și cei ai prefecturii Constanța.
Premierul Florin Cîțu i-a solicitat secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.
Update 10:30 Potrivit surselor MAI, s-au înregistrat patru decese. Potrivit surselor Antena 3 sunt 9 morţi.
Prefectul judeţului a confirmat decesul a patru persoane.