BUCUREȘTI, 30 sept – Sputnik. Una dintre cele mai de succes avocate din România, Flavia Teodosiu, a reacționat dur după ce premierul Cîțu, principal responsabil al situației grave din Sănătate, i-a jignit pe cei care nu s-au vaccinat.
”Am văzut o corelație care nu ne face cinste între scorul PISA și rata de vaccinare”, a spus Cîțu, referindu-se la procentajul ridicat de ”analfabeți funcționali” rezultat din test, în opinia sa.
Cu alte cuvinte, Cîțu a declarat că românii nu se vaccinează din cauză că sunt… analfabeți funcțional! Așa a interpretat toată presa, dar și mediul politic, existând deja multe reacții la afirmațiile premierului.
Flavia Teodosiu, care a declarat în câteva rânduri că nu se va vaccina, considerând aceasta un drept și o opțiune personală, a reacționat dur, simțindu-se jignită de vorbele premierului: ”Pe bune??? Dar cum își permite Primul Ministru să mă facă analfabetă funcțional?”
”Oare s-a gândit și la CETĂȚENII ROMÂNI care nu se pot vaccina din motive medicale?”, întreabă Flavia Teodosiu, completând revoltată – ”Adică și doamna dr. Monica Pop este analfabetă funcțional?”.
În plus, avocatei, urmașa unei importante familii de oameni de Drept, îi repugnă modul ce exprimare a lui Cîțu: ”Sincer, cum să te exprimi astfel când ești în aceasta poziție?!”.
”Aștept scuze publice!”, spune în finalul mesajului – un demers pe care ea consideră că Florin Cîțu ar trebui să-l facă față de toți românii: ”Cred ca Primul Ministru datorează scuze tuturor acelor români care încă mai cred în drepturile lor fundamentale PREVĂZUTE DE CONSTITUȚIE, precum și celor BOLNAVI!!”.
***
Reamintim că Flavia Teodosiu este avocata care a dus cu succes la capăt demersurile de eliberare a lui Liviu Dragnea, în ciuda tuturor obstacolelor de pe parcurs.
Menționăm și că, recent, Flavia Teodosiu a primit ”Premiul pentru avocatură” la ”Gala Top 100 femei de succes”, organizat de cunoscuta revistă ”Capital”.