BUCUREȘTI, 28 sept – Sputnik. Ședința Curții Constituționale judecă Dosarul nr.2764E/2021 - Cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată primul-ministru al Guvernului.
Ședința a început la ora 10 dar, pe surse Antena 3, a venit o veste care înseamnă condamnarea Guvernului Cîțu.
Astfel, în raportul realizat de unul dintre judecătorii CCR rezultă că se va constata pe de-o parte neconstituționalitatea semnăturilor scanate – dar pe de altă parte faptul că, odată procedura moțiunii întreruptă, aceasta NU poate fi întreruptă!
Deci, CCR confirmă - moțiunea de cenzură AUR – USR PLUS trebuie dezbătută și votată imediat!
În condițiile actuale, asta înseamnă căderea clară a Guvernului Cîțu.