Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

PSD a depus moțiunea de cenzură! Text integral

Social democrații au depus la Parlament moțiunea de cenzură contra guvernului Cîțu – Sorin Grindeanu dă explicații.
Sputnik
BUCUREȘTI, 28 sept – Sputnik. Prim vicepreședintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu a depus marți la Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu.
Politică
Celebru lider PSD, aprecieri SURPRIZĂ despre PNL și… PSD!
Din textul moțiunii ”STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! JOS GUVERNUL CÎȚU!”, reținem că PSD acuză că ”în vreme ce traiul românilor devenea tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR avea o singură prioritate: lupta pentru putere!”.
”În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România și pe români”, iar în aceste condiții,” singura soluție pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică și socială este ca Guvernul Cîțu să plece urgent de la conducerea țării”.
În moțiune este acuzată Dreapta că ”a instalat un penal la Palatul Victoria”, se atrage atenția că fiecare român ”este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare” și că ”în plină explozie a prețurilor, în condițiile unei creșteri galopante a inflației, Guvernul nu a găsit altă soluție decât înghețarea pensiilor, alocațiilor și a salariilor”.
De asemenea se arată că ”afaceri românești, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni”, dar și că ”Agricultorii țării au fost umiliți”, iar producătorii români ”au fost loviți de incompetența de la vârful ministerului Agriculturii”.
În fapt, fiecare domeniu este luat în vizor de moțiune, iar guvernul este acuzat de situațiile grave create.
Prezentăm în continuare textul moțiunii PSD:
MOȚIUNE DE CENZURĂ
STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! JOS GUVERNUL CÎȚU!
În vreme ce traiul românilor devenea tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNLUSR-PLUS-UDMR avea o singură prioritate: lupta pentru putere!
Politică
AUR dă lovitura PSD: cere guvern de uniune națională
În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România și pe români.
În aceste condiții, singura soluție pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică și socială este ca Guvernul Cîțu să plece urgent de la conducerea țării:
Guvernarea perdanților a sărăcit România!
Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare.
În plină explozie a prețurilor, în condițiile unei creșteri galopante a inflației, Guvernul nu a găsit altă soluție decât înghețarea pensiilor, alocațiilor și a salariilor.
Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, a fost mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliției și a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români.
Românii se confruntă cu explozia prețurilor și a cursului valutar!
Pierderea controlului asupra creșterii prețurilor la energie și combustibil a generat o inflație galopantă.
Vârfurile de preț la gaze (+65%), electricitate (+45%) și combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanț a prețurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) și medicamente (+25%).
Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creșterea prețului facturilor și scumpirea bunurilor din import.
Dreapta a impus românilor o datorie care le amanetează viitorul!
Datoria publică crește cu 1.700 de euro pe secundă. Fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro.
România riscă să deraieze economic, în condițiile în care creșterea datoriei publice este aproape dublă față de creșterea Produsului Intern Brut.
Analize și opinii
Mesaj categoric: PSD face praf pe Iohannis, ”rușinea națională” și ”mizeria” PNL
Absorbția fondurilor europene este la pământ!
Planul Național de Redresare și Reziliență a fost refăcut în repetate rânduri, acumulând întârzieri majore, deși 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri. România riscă să piardă peste 60% din banii alocați pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor.
În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde euro din exercițiul financiar 2014-2020, iar peste 3 miliarde euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor.
Capitalul românesc, condamnat la faliment!
Firmele românești au fost îngenuncheate: blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliți, au cheltuit bani aplicând pentru măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa n-a primit nici acum sprijinul promis.
Afaceri românești, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni de acest guvern de incompetenți. Numărul firmelor radiate în ultimele 7 luni este mai mare cu 34% față de 2020. Asta spune totul despre performanțele Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR !
Agricultorii țării au fost umiliți. În loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate!
Producătorii români au fost loviți nu doar de vreme, ci mai ales de incompetența de la vârful ministerului Agriculturii.
În loc de sprijin, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a servit fermierilor români doar minciuni. În loc de despăgubiri pentru secetă, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR le-a oferit producătorilor români doar piedici. În loc de acces la fonduri europene, agricultorii României au primit de la actualul Guvern doar uși trântite în nas.
În domeniul transporturilor ați vândut oamenilor iluzii la kilometru ... de drum!
Sunteți doar buni să vă faceți imagine și doar vindeți promisiuni!
Nu ați inaugurat niciun kilometru de autostradă și nu ați lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările! Ci doar v-ați asumat marile proiecte de autostrăzi și poduri lăsate moștenire de PSD!
Nimeni nu o să uite cum zeci de copii au stat în caniculă, iar șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, sfida o țară întreagă la telefon!
Comunitățile locale au fost condamnate la subdezvoltare!
Primăriile și Consiliile județene au fost obligate să aloce sume uriașe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul Cîțu nu le-a decontat acești bani!
De parcă nu ar fi fost de ajuns, același guvern incompetent continuă să le arunce în cârcă o serie de cheltuieli sociale majore, în vreme ce resursele financiare promise au fost întârziate dramatic din cauza războaielor pentru putere dintre PNL și USR-PLUS!
Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a ratat toate țintele asumate în Sănătate!
Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat prin deciziile aberante și lupta pentru putere din Sănătate. Lupta Guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR nu s-a dat practic cu pandemia, ci a zădărnicit combaterea și tratarea bolilor cronice. Organizarea Congresului PNL cu 5000 de participanți, când Capitala intrase în scenariul roșu, iar oamenilor li se impuneau noi restricții, este expresia totalei iresponsabilități în plin val patru al pandemiei
Din cauza acestei atitudini, campania de vaccinare a fost compromisă. Testarea a fost abandonată total.
Spitalele sunt la fel de nepregătite ca la debutul pandemiei, iar, după un an de zile, românii nu au acces, în continuare, la consultații, operații și tratamente. Chiar și bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament și servicii de prevenție, în numele unei iluzorii protecții!
Deși abia a început anul școlar, Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a închis deja sute de şcoli, iar pentru restul… a planificat închiderea!
“România Educată” a lui Iohannis este România haosului, improvizației și închiderii școlilor!
Regulile pentru desfășurarea noului an școlar, anunțate de miniștrii Educației și Sănătății, arată că școlile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca și anul trecut.
În plus, în vreme ce întreaga Europă a luat măsuri pentru a decupla închiderea școlilor de atingerea unei anumite rate de incidență, astfel încât școlile să fie ultimele închise, la noi, guvernanții au preferat să rămână închistați într-o viziune depășită, ce sacrifică – printre primele! – exact școala!
Fără a asigura testarea masivă și periodică a elevilor și profesorilor, guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a fost incapabilă să garanteze desfășurarea orelor cu prezență fizică, în condiții de siguranță și face ce știe mai bine: închide școlile și trimite elevii și profesorii într-un iluzoriu on-line, distrugând generații întregi de copii!
Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria!
Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracțiunea comisă și care a executat și închisoare pentru fapta sa.
Culmea cinismului este că fostul deținut Cîțu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliția celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să și voteze! –Legea “fără penali în funcții publice”.
Fiecare zi cu Guvernul Cîțu în funcție este o încă o zi în care viața românilor va fi și mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităților locale blocată, iar viitorul țării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generații întregi!
De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîțu trebuie să plece!”