BUCUREȘTI, 27 sept – Sputnik. Gazprom și Ungaria au convenit asupra livrărilor de gaz până la sfârșitul anului 2036, transmite RIA Novosti.
Ceremonia de semnare a acordului a avut loc la Budapesta, în prezența adjunctului președintelui consiliului director, directorul general al “Gazprom Export”, Elena Burmistrova și ministrul Afacerilor Externe și Relațiilor Economice Externe al Ungariei, Péter Szijjártó.
Mai devreme oficialul a declarat agenției RIA Novosti că partea ungară va primi 4,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an în toată perioada contractului. Din acestea 3,5 miliarde vor ajunge din Serbia, iar un miliard prin Austria.
Acordul, care intră în vigoare pe 1 octombrie, prevede schimbarea condițiilor contractuale peste 10 ani.
În anul 2020 Ungaria a importat 8,6 miliarde de metri cubi de gaz rusesc. E al doilea indicatori ca mărime din ultimii 12 ani.