BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Război total la congresul PNL, unde lui Florin Cîțu i s-a cerut demisia de către susținătorii lui Orban.
De fapt, Cîțu nici nu a putut să își înceapă discursul până când Orban nu a intervenit cerându-le contestatarilor premierului să îl lase să vorbească. Și ulterior, Orban a intervenit din nou ca să îl protejeze pe Cîțu de huiduieli, ceea ce l-a deranjat vizibil pe premier.
”Domnule președinte, sunt ok, nu am nevoie de susținere ca să îmi susțin moțiunea”, a încercat Cîțu să-și recâștige poziția.
Dar Cîțu nu a fost singurul huiduit. La fel a pățit și Dan Vâlceanu, susținătorul premieului, căruia i s-a strigat din sală ”PSD” în mod repetat, aluzie la faptul că acesta a fost membru la social-democrați.
Echipa lui Florin Cîțu, deși mai numeroasă la Romexpo, nu are același entuziasm ca și tabăra lui Orban, motiv pentru care oamenii lui Orban acoperă sonor evenimentul și dau tonul, în timp ce susținătorii lui Cîțu sunt tăcuți.
Excepția de la regulă a constituit-o Rareș Bogdan care a urlat efectiv pe scenă că adversarii nu sunt în partid, ci în afara partidului.
„Demisia nu se strigă de la noi, că nu suntem PSD-iști, noi ne susținem guvernul nostru. Vă cer să-i respectați pe toți liberalii, toți trebuie să ducem aceste bătălii împreună, cu adversarii noștri care nu sunt aici, sunt în afara sălii. Unitate!!”, a strigat disperat Rareș Bogdan, văzând că premierul are o sală ostilă.