BRUXELLES, 25 sept – Sputnik. Angajamentul Guvernului britanic de a rezolva problema șoferilor de tir a venit pe fondul veștilor despre rafturile goale din multe supermarketuri din Marea Britanie și despre închiderea a zeci de stații de benzină din această țară, arată Sputnik.
Astfel, premierul Boris Johnson este hotărât să semneze aproximativ 5.000 de vize temporare pentru șoferi străini de vehicule mari auto pentru a rezolva un deficit de șoferi de camion care a perturbat deja lanțurile alimentare și stațiile de benzină.
Potrivit unor surse din interior, presupusa mișcare face parte dintr-un pachet de măsuri care se așteaptă să „dureze de la trei până la șase luni”.
O sursă a declarat că Johnson a fost „complet sătul de titluri de presă proaste în acest sens și dorește ca situația să fie rezolvată, așa că nu-i mai pasă de limitele de viză”.
La fel, „premierul a indicat că ar prefera să primească lovitura pe termen scurt prin imigrație ca un compromis pentru a nu da peste cap Crăciunul”.
Pachetul, care urmează să fie anunțat astăzi, va include, de asemenea, pași de reducere a birocrației pentru șoferii de vehicule grele și măsuri pentru a-i încuraja să revină pe cei care au renunțat la cest domeniu.
Secretarul pentru transporturi Grant Shapps a declarat ieri că nu exclude ca soldații să fie aduși pentru a conduce camioane dacă situația se înrăutățește. Într-un interviu acordat BBC, el a recunoscut că a existat o „lipsă sistematică de șoferi” de „mult timp” și că mulți camionagii au părăsit industria din cauza salariilor mici, determinate parțial de utilizarea forței de muncă din străinătate.
De asemenea, Shapps i-a îndemnat pe șoferi „să se comporte normal”, un apel care a fost ignorat pe tot parcursul zilei de astăzi, ceea ce a dus la blocaje lungi la stațiile de alimentare.
Aceste evoluții au avut loc după ce gigantul petrolier și gaz BP a închis multe dintre cele 1200 de stații de benzină din Marea Britanie, iar Esso - care face parte din ExxonMobil - și-a închis temporar unele stații din cauza lipsei de benzină și motorină.
Lipsa șoferilor de camioane a deteriorat grav și lanțurile de aprovizionare din Marea Britanie, existând supermarketuri care duc lipsă de mărfuri, dar și lanțuri de restaurante, precum McDonald's și Nando's, care sunt grav afectate.
Între timp, Andrew Opie, director pentru alimentație și sustenabilitate la British Retail Consortium (BRC), a descris conducătorii auto de autovehicule grele drept „lipiciul care menține lanțurile noastre de aprovizionare”.
El a susținut că Regatul Unit „se confruntă în prezent cu un deficit de aproximativ 90.000 de șoferi de vehicule grele, iar consumatorii sunt cei care suferă în cele din urmă consecințele”.
Opie a adăugat că, fără șoferi de camioane, „nu suntem în stare să mutăm mărfurile de la ferme la depozite și în magazine” și că „dacă nu se poate găsi o soluție în următoarele 10 zile, este inevitabil să vedem întreruperi semnificative în perioada de pregătire la Crăciun”.