BUCUREŞTI, 24 sept – Sputnik. Potrivit unui nou raport emis vineri de Institutul pentru Cercetarea Politicilor Publice (IPPR) din Marea Britanie, ar putea „dura zeci de ani” recuperarea întârzierilor în tratamentele pentru cancer în această ţară, după ce pandemia de Covid a determinat „prăbușirea rapidă a serviciului de sănătate”.
În raport, grupul de reflecție progresist independent a avertizat cu privire la impactul pandemiei asupra tratamentului cancerului, îndemnând oficialii să ia măsuri pentru a preveni consecințele potențial „grave”, care vor necesita o „recuperare considerabilă”.
În timp ce guvernul Marii Britanii a anunțat o propunere de finanțare pentru trei ani pentru a rezolva problemele care au apărut în NHS (Serviciul Naţional de Sănătate) în timpul pandemiei, IPPR a precizat că „mai sunt multe de făcut” ca Marea Britanie „să se reconstruiască mai bine”, așa cum a promis prim-ministrul Boris Johnson.
Subliniind că impactul pandemiei de coronavirus a determinat „prăbușirea rapidă a serviciului de sănătate”, grupul de reflecţie a subliniat că respectiva criză a forțat NHS să ia „măsuri de neconceput, precum anularea tratamentelor împotriva cancerului”, lăsând aproximativ 19.500 de persoane cu cancer nediagnosticat.
Analizând modalități de recuperare a întârzierilor, studiul a avertizat că ar putea dura până în 2033 până când spitalele ar putea recupera aceste întârzieri, chiar dacă intervențiile de tratament ar creşte cu 5%. Dacă ele ar crește cu 15%, ar putea fi eliminată întârzierea până anul viitor. Cu toate acestea, dacă NHS nu stimulează tratamentele împotriva cancerului, „ar putea dura zeci de ani” până când situaţia se va remedia, au avertizat cercetătorii, potrivit RT.
Raportul IPPR îndeamnă guvernul să aloce o finanțare mai mare în regim de urgență, deoarece fondurile anunțate până acum „menţin serviciul de sănătate pe linia de plutire”, având în vedere că datele arată că, înainte de pandemie, rata de supraviețuire a bolnavilor de cancer în Marea Britanie a rămas deja „cu mult în urmă față de majoritatea țărilor similare”.
„Aceste estimări alarmante evidenţiază cât de urgentă este investiția în echipamente și, în mod special, în personalul NHS, pentru a evita un deceniu devastator de întreruperi suplimentare a diagnosticelor și tratamentului pentru cancer”, a declarat Delyth Morgan, directorul executiv al Breast Cancer Now, după publicarea raportului.
Guvernul britanic nu a emis încă un răspuns la concluziile IPPR.