Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

SONDAJ ”anti-DRAGNEA” - Șoșoacă, Simion, Boc și Geoană sunt surprizele majore

Un sondaj de ultimă oră, comandat de PSD, cu intenție evidentă anti-Dragnea, scoate în evidență câteva personalități politice.
Sputnik
BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Un nou sondaj politic realizat de institutul AVANGARDE și comandat de PSD, după cum transmit mass media – are și un capitol destinat ”încrederii în oamenii politici”.
Politică
Dragnea iese la rampă incendiar: ”E înrobirea românilor și instigarea la dușmănie”
Astfel, la întrebarea ”Ce părere aveți despre oamenii politici?”, clasamentul încrederii arată astfel:
Alexandru Rafila - 36%
Emil Boc - 30%
Klaus Iohannis - 28%
Marcel Ciolacu - 27%
Gabriela Firea - 24%
Mircea Geoană - 22%
Diana Șoșoacă - 17%
Vasile Dîncu - 16%
Ludovic Orban - 16%
Nicușor Dan - 14%
George Simion - 14%
Florin Cîțu - 14%
Dan Barna - 12%
Dacian Cioloș - 12%
Rareș Bogdan - 11%
Sondajul a fost realizat în perioada 14.09 - 21.09.2021, ceea ce duce la o întrebare: în condițiile în care, începând cu data de 12 septembrie, postul Realitatea TV făcea promovarea emisiunii cu Liviu Dragnea – cum oare sondajul NU îl include?!
Mai ales că emisiunea era realizată de Anca Alexandrescu, analist politic cu nenumărate conexiuni la vârful PSD? Iar din informațiile noastre, la data respectivă se știa că Dragnea va anunța reintrarea în politică, iar ”vumetrele” interesului public erau pe roșu?!
Analize și opinii
Adrian Năstase, răspuns pentru Dragnea și avertisment dat PSD
Ei bine, exact atunci PSD (care, vai, sigur, nu știa nimic despre ce pune la cale Dragnea!...) s-a gândit să comande un sondaj în care să NU apară Dragnea!
Adică un sondaj ”anti-Dragnea”, din care să reiasă că Liviu Dragnea NU contează – așa cum s-a încercat în trecut cu Diana Șoșoacă!
Iată că acum Diana Șoșoacă face un salt direct în jumătatea superioară a clasamentului, depășind liderii centrali ai PNL și USR!
În schimb, iese pe primul loc Alexandru Rafila, un personaj controversat, practic fără legătură cu politica, al cărui nume este legat de pandemie și oarecum legat de impopularele măsuri luate de autorități. Să crezi că Rafila poate fi pe primul loc la ”încrederea” românilor, asta înseamnă că începi să crezi propriile scenarii!
În acest sens, al gogomăniei plasării lui Rafila pe primul loc, iată că realizatorii sondajului, în ciuda experienței lor, tot au comis o gafă!
La capitolul dedicat celor mai importante îngrijorări ale românilor… NU apare pandemia! Sunt probleme legate de prețuri, economie, locuri de muncă…
Și atunci, de ce ar avea încredere și nevoie românii în/de Rafila?! Că doar nu are treabă nici cu economia, nici cu finanțele, nu-i poate salva din datorii și lavina prețurilor de care ei se tem atât!
Altfel spus, orice studiu sociologic are niște ”chei” de verificare. Ori, dacă nu se închid niște intersectări de sondaje, înseamnă că ori subiecții au mințit, ori… realizatorii.
Politică
Victor Ciutacu, reacție ”genială” la adresa lui Dragnea
Luând de bune datele (eventual ca în unele arbitraje, tăind prima și ultima cotare) este de remarcat că George Simion, cu o evoluție constant bună urcă încet dar sigur.
În schimb, o creștere fulminantă o vedem la Emil Boc, mult timp unul dintre cei mai înjurați români, iar azi retras în zona Clujului. Cum de poate ajunge un asemenea personaj să fie în top la nivel național, când ”patronul” său spiritual și politic, Traian Băsescu, a dispărut complet, greu de înțeles!
În fine, Mircea Geoană, creditat ca posibil candidat al PSD-Timmermans la președinția României în 2024, este cotat pe un loc fruntaș, cu un procentaj mai bun chiar decât în unele momente când conducea PSD. Interesantă și plasarea lui ”între două, nu te plouă”… dar de fulgeră și tună, fiindcă e vorba de Diana Șoșoacă și Gabi Firea!
În concluzie, consider că este un sondaj care își respectă statutul de… sondaj comandat.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 900 de subiecți, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Marja de eroare 3,2% pentru un nivel de încredere de 95%.