BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. Florela-Antonela Ghiţă, suprefectul Capitalei, a anunțat că Bucureștiul intră în scenariul roșu din această noapte.
Fostul prefect al Capitalei Alin Stoica a afirmat de altfel că Instituţia Prefectului Bucureşti este sub presiune politică şi nu respectă termenele legale pentru constatarea intrării în scenariul roşu, în cazul în care incidenţa trece de 3 la mia de locuitori.
Fostul prefect a adăugat că rata de infectare de 3 la mie în municipiu a fost depăşită din 22 septembrie, iar termenul legal de 48 de ore pentru luarea măsurilor de către CMBSU a fost depăşit.
„Vinovaţii nu trebuie căutaţi în Prefectură, ei sigur îşi fac treaba corect, ci în rândurile politicienilor care intervin într-un proces tehnic, menit să protejeze sănătatea bucureştenilor”, a mai precizat Stoica, făcând referire la PNL care are mâne Congres cu 5000 de oameni la Romexpo.
Incidenţa în Capitală era astăzi de 3,77 la mia de locuitori.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat de ieri o hotărâre prin care sunt modificate măsurile restrictive aplicate în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 din localităţi.
Astfel, restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, în week-end, şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor se vor aplica după pragul de 6 la mia de locuitori, iar copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test COVID pentru a participa la unele activităţi.
Totodată, persoanele vaccinate sunt exceptate de la interdicţia de deplasare în localităţile care au depăşit rata de infectare de 6 la mie, iar accesul în food-court-urile din mall va fi permis doar pentru cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală.