BUCUREŞTI, 23 sept – Sputnik. Pe 23 septembrie, trimisul special al Rusiei la Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, Bakhtior Khakimov, a declarat că recunoașterea mișcării talibane nu este luată în considerare, dar este important să se mențină contactul cu noile autorități de la Kabul.
„Mișcarea talibană deține puterea astăzi. În această etapă, nu vorbim despre recunoaștere, ci despre stabilirea contactelor cu cei care au venit la putere pentru a lansa un dialog constructiv, deoarece promovarea unei soluții intra-afgane la criză rămâne o prioritate”, a declarat, într-o conferință de presă, Khakimov, citat de Sputnik Internaţional.
După preluarea puterii de către talibani în Afganistan la 15 august, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a menţionat că Moscova nu se grăbește să recunoască gruparea teroristă ca autoritate legitimă în țară. El a cerut un guvern incluziv în Afganistan, care să includă diferite forțe politice.
La începutul acestei luni, organizația a anunțat componența guvernului interimar al Afganistanului. Acesta este condus de Mohammad Hasan Akhund, care a servit ca ministru de Externe în timpul primei guvernări talibane. Akhund se află vizat de sancțiuni ONU din 2001.