BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Noaptea trecută, la munte,la altitudini de peste 1500 de metri, a nins puternic.
La Cota 2000, în Munții Făgăraș, stratul de zăpadă măsoară 10 centimetri.
În zonă se înregistrau, în această dimineață, valori de minus patru grade Celsius. Vântul sufla cu putere, cu viteze de aproximativ 60 de kilometri pe oră.
De asemenea, vizibilitatea în zonă era redusă sub 50 de metri.
Și pe Transfăgărășan se circulă în condiții de iarnă. Drumarii au fost nevoiți să intervină încă de zilele trecute cu material antiderapant și să îndepărteze zăpada de pe carosabil.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov anunță că iarna și-a intrat pe deplin în drepturi pe Transfăgărășan și că în această dimineață s-a intervenit din nou pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil atât pe partea nordică, în județul Sibiu, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, cât și pe versantul sudic, în județul Argeș, între Piscul Negru și tunel.
În acest moment ninge în continuare iar temperaturile de la altitudine au coborât sub zero grade stratul de zăpadă atingând pe alocuri și 10 cm, spun reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență pe toate drumurile montane și să nu se aventureze în zone cu zăpadă dacă nu au mașina pregătită pentru iarnă.