BUCUREȘTI, 22 sept – Sputnik. Una dintre cele mai așteptate reacții la apariția partidului ”lui Dragnea” era cea a lui Adrian Năstase. Asta din mai multe motive.
Primul motiv este că Năstase este fondator al PSD și e considerat cel mai valoros om politic social democrat, în condițiile în care Ion Iliescu nu mai este activ în spațiul public.
Al doilea este că între Năstase și Dragnea există o nefericită asemănare – din vârful piramidei puterii au ajuns în detenție, condamnați politic, conforma opiniei multor analiști.
Al treilea motiv este veriga de legătură – Codrin Ștefănescu, de a cărui prietenie și sprijin în momentele cele mai grele s-au bucurat și Năstase, și Dragnea.
În fine, ar exista și un altul – Năstase este vehiculat ca posibil candidat la prezidențiale din partea APP!
Ei bine, surpriză! Întrebat de cetățeanul.net ”Cum comentați viitorul unui astfel de partid, șansele acestuia și dacă v-ați vedea inclus într-un astfel de proiect?”, Adrian Năstase dă un răspuns negativ.
”Răspunsul scurt este NU. Nu voi merge la un alt partid, deși POT să devin membru al unui alt partid, dar nu voi face acest lucru din respect pentru sutele de mii de oameni care au fost alături de mine în perioade dificile și care au avut încredere în mine”, spune Năstase.
În plus, Năstase vine cu un argument – vârsta! ”Vârsta devine din ce în ce mai mult un impediment pentru a face politică și sunt conștient de acest lucru”.
Pe de altă parte, Adrian Năstase lansează un avertisment pentru PSD – și, în același timp, anunță unul dintre punctele forte ale APP.
”În ceea ce privește partidul despre care a vorbit Liviu Dragnea, nu cunosc detalii (…), care este programul său politic”, dar, spune Năstase, ”îmi este clar că în România (…) reprezintă un segment de 10 – 15 la sută pe care s-a instalat destul de bine AUR și care reprezintă, să spunem, o componentă națională uneori cu nuanțe naționaliste, uneori cu exagerări, uneori cu nuanțe de extremism”.
Năstase aduce ca argumente nivelul de euroscepticism ”tot mai ridicat și o tentație tot mai mare de suveranism, de abordare, să spunem, mult mai atentă a relației cu UE”, dar și ”acel segment de populație și deci de electorat care a votat de-a lungul anilor cu PUNR pentru anumite rațiuni, cu UNPR pentru alte rațiuni oarecum asemănătoare sau cu PRM”.
”Este o zonă care se dezvoltă ca un acordeon în funcție și de nivelul de sărăcie din țară și dacă veți urmări statisticile veți observa că, la alegeri, în funcție de nivelul de starea economică din țară, avem o creștere sau o descreștere a acestui procent, al acestui segment de 10 – 15 la sută”, spune Năstase.
Ei bine, fondatorul PSD recunoaște: ”Cât timp a fost președinte, Dragnea a încercat în mod evident să adauge poate într-un mod exagerat o dimensiune națională de patriotism economic PSD-ului. Ceea ce după părerea mea era o idee foarte bună, dar nu cred că a fost foarte bine pusă în aplicare”.
Ori, aici este șansa lui Dragnea, mai ales că PSD nu a luat în seamă avertismentele! ”În ultimii ani am vorbit destul de des despre nevoia ca PSD-ul să-și adauge și o componentă socială mai puternică, și o componentă națională mai puternică”.
”Dacă nu, sigur că Dragnea poate să atragă o parte din acești oameni pentru o formulă sau alta a acestor partide pe care le-am menționat și care fie se vor topi ulterior în AUR, fie după aceea partidul AUR, ca atare, se va transforma într-o federație de partide sau într-o alianță mai largă”, a declarat Adrian Năstase.
Întregul interviu îl puteți citi pe cetățeanul.net.