BUCUREŞTI, 21 sept – Sputnik. Pe Transfăgărășan sunt condiţii de iarnă: s-a depus un strat subţire de zăpadă şi s-au înregistrat temperaturi de -4 grade la Bâlea Lac. Drumarii de la Districtul Bâlea au intervenit cu material antiderapant în această zonă.
Poliţia rutieră Sibiu atenţionează şoferii care ajung în această zonă să conducă cu prudenţă şi să fie pregătiţi pentru astfel de condiţii, anvelopele de iarnă fiind obligatorii.
„În cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini, trebuie folosită frâna de motor. În niciun caz nu trebuie bruscate comenzile mașinii! Pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers”, precizează, într-o postare pe Facebook, Poliţia Sibiu.
Autovehiculele care au greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Şoferii mai sunt sfătuiţi ca, în caz de vizibilitate redusă, să folosească sistemele de iluminare-semnalizare, de climatizare si dezaburire. De asemenea, în cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, pentru a putea fi văzut de la distanţă şi ocolit.