BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Premierul României vine cu vești pentru părinții elevilor din România. Florin Cîțu a explicat că sprijinul financiar pentru părinții care trebuie să stea cu copiii acasă, în cazul în care se vor închide școlile, din pricina creșterii numărului de infectări cu COVID-19, va fi reluat.
Pe această cale, premierul României a precizat că se va face totul pentru a avea prezență fizică în continuare în anul școlar 2021-2022.
”E vorba de părinţi care nu sunt în telemuncă şi aşa mai departe. Măsurile există, le-am folosit şi anul trecut le putem folosi şi anul acesta. Resursele bugetare există”, a menţionat Florin Cîţu, potrivit dcbusiness.ro.
Astăzi, 21 septembrie 2021, premierul României a estimat că ar putea crește la 2000 necesarul de paturi la Anestezie Terapie Intensivă. Pe această cale, Florin Cîțu a cerut factorilor responsabili să pregătească un plan, în cazul în care situația o va cere.
Ministerul Sănătății a anunțat astăzi, 21 septembrie 2021, că peste 180 de inspectori sanitari de stat din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică vor verifica numărul paturilor de terapie intensivă desemnate pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2.
Inspectorii sanitari se vor asigura că, paturile există fizic și sunt utilizate în conformitate cu deciziile asumate din planurile de reziliență întocmite la nivelul fiecărui județ.
Mai mult, la cererea ministrului interimar al Sănătății, pe pagina de web a Ministerului Sănătății, www.ms.ro a fost publicat Planul național de reziliență la recrudescența COVID-19 care este întocmit și asumat la nivelul fiecărui județ de către managementul direcțiilor de sănătate publică și a unităților sanitare cu paturi, informează Ministerul Sănătății.