BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Una dintre cele mai ferme poziții în favoarea ”proiectului Liviu Dragnea” îi aparține lui Bogdan Duca, apreciatul politolog și teolog, una dintre vocile cele mai apreciate din spațiul online.
Bogdan Duca își axează noul comentariu pe temă în jurul răspunsului la întrebarea ”De ce merg pe mâna proiectului Dragnea?”.
”Pentru că mă reprezintă. Mai explicit, tipul de suveranism exprimat de Liviu Dragnea este mult mai pe gustul meu decât naționalismele clasice fâlfâite pe la noi”, este primul argument al lui Bogdan Duca.
În al doilea rând, politologul spune clar: ”Îmi place de Dragnea pentru că știe politică, nu e un trepăduș isteric agățat de băieți și încurajat să facă circ” și nici ”nu e nici vreun idealist care visează la căpitani, sfinți și soarele sfânt de pe cer”.
Aluzii sunt clare, mai ales celor care au urmărit postările și alte intervenții publice ale lui Bogdan Duca.
Alt argument: ”Liviu Dragnea știe care îi sunt limitele. Le știe pentru că e prea vechi în politică ca să știe ce se poate face și ce nu se poate face”.
”Ca atare, spre deosebire de mulți din tabăra noastră suveranistă, nu suferă nici de purități arhanghelistice, nici nu e un drac înfierbântat care e manipulat - chiar și când nu se prinde direct - de Scaraoschi”, scrie Duca subliniind ”Scaraoschi însuși știe că Dragnea nu poate fi manipulat”.
Aici Duca poate fi contrazis, pentru că Dragnea a fost de multe ori influențat, dacă nu chiar manipulat. Dar, poate că a învățat între timp. ”Omul a stat în pușcărie și e dispus să mai stea în pușcărie. Cu ce să îl manipuleze? Nu au cu ce”, scrie Duca.
”Da. Se poate negocia cu el, dar nu poate fi făcut marionetă gen Ciolacu, Simion, Orban, Cîțu”, continuă politologul, punctând din nou: ”Că va negocia? Doamne ajută să o facă. Pentru că politica e negociere. Și pentru că dat fiind gradul de afundare în fosă septică în care se găsește România, doar negocierile ne mai pot ajuta cu ceva”.
Și, atrage atenția Duca, Dragnea ”se pricepe la negociat”. Ceea ce alții… încă nu au dat dovadă că ar ști. Ori, aici bate și următorul argument: ”Apoi Dragnea e singurul politician care vine în tabăra suveranistă și are și un CV”.
În ce constă acest „CV”? ”Fie doar și cu tomata și oaia lui Daia, cu ordonanța 114, Dragnea este peste toți politicienii care au contat și care ar fi putut face ceva în ultimii 15 ani de zile”, răspunde Duca.
”Alții au mânjit pereți cu ”Basarabia e România” și au călărit patriotic cruci pe la Valea Uzului”, atrage atenția Duca, punctând din nou: ”Dacă ăia au meritat un vot patriotic de i-a băgat în Parlament, cu atât mai mult merită proiectul lui Dragnea. Măcar că e realist, cu picioarele pe pământ, nu cenaclul Flacăra combinat cu o tabără legionară”.
Întrebarea cheie a unei strategii politice: (de ce) ”îl vor vota românii?”.
Ei bine, Duca nu răspunde, ci apelează la un chestionar de conștiință și logică: ”Vor continua să meargă pe narațiunea cu ”corupțea”? Vor refuza să vadă ce a făcut Dragnea când era la putere și să compare cu dezastrul ăstora? Vor visa la cai verzi pe pereți cu galeria lui Simion pe mai departe?”
Bogdan Duca recunoaște: ”Sincer, nu am idee și nu risc nicio profeție”.
Dar, politologul teolog are o speranță: că există ”o masă mare de români care nu mai cred în povești și care acceptă realist realitatea. Și că votul înțelept al lor va salva România. Dar nu îmi fac iluzii nici cu această speranță”.
Pe de altă parte, Duca vine cu argumentul și exemplul personal: ”Eu spun ce voi face eu: merg pe mâna unui proiect suveranist moderat, curajos fără să fie bombastic. Merg pe mâna lui Dragnea!”.
”Dacă pierd, nu e prima dată. Dar nu am nicio alternativă realistă și nici nu știu cum aș putea avea una, la ce se întâmplă la noi”, încheie Bogdan Duca această luare de poziție fermă.