BUCUREȘTI, 14 sept – Sputnik. Prima zi de școală a noului an școlar 2021-2022 a trecut, iar fiecare unitate de învățământ s-a pregătit așa cum a putut mai bine ca să primească școlarii ori preșcolarii, după o absență îndelungată generată de faptul că învățarea a fost mutată în mediul online, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a făcut un apel la realism și la prudență, subliniind că a trecut atât festivismul, cât și dansul primei zi de școală.
”Coborâți cu picioarele pe pământ, școala nu este ca-n prima zi, școala este ca-n restul de 168 de zile. Cu mai multe rele, mai puține bune, din păcate. Binele să-l multiplicăm – bune practici relele să le analizăm și să le transformăm”, a scris Cristache pe pagina sa de Facebook.
Acesta i-a îndemnat pe toți să respecte regulile igienico-sanitare, subliniind că, din punctul său de vedere, acesta lucru este cel mai important, în condițiile în care secțiile de Anestezie Terapie Intensivă devin neîncăpătoare, fiind mulți copii internați acolo.
Reamintim că și președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat că și în 2021 reînceperea anului școlar are loc tot sub aspectul pandemiei, de aceea menținerea școlilor deschise cu prezență fizică depinde de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, de respectarea normelor sanitare, iar vaccinarea este esențială.
La rândul său, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a subliniat că personalul din învățământ, vaccinat în proporție de 61%, reprezintă cea mai numeroasă categorie socio-profesională vaccinată, iar în ultimele 10 zile s-au vaccinat 10000 de elevi, depășindu-se astfel pragul de 15% de elevi vaccinați.