BUCUREȘTI, 14 sept – Sputnik. Au trecut 6 ani de când marele om politic, inegalabil orator și gazetar, poet și scriitor Corneliu Vadim Tudor a trecut la cele veșnice.
Considerat simbolul naționalismului românesc modern luminat, Corneliu Vadim Tudor a influențat mult primii 25 de ani după Revoluție, fiind în multe situații unicul obstacol de care s-au lovit multe demersuri antinaționale – de la privatizări, la atacuri la credință, mișcări antiromânești în Transilvania, falsuri la adresa istoriei etc.
Vadim a fost ”atent la tot și la toate”, ca un adevărat far mereu aprins al națiunii – iar odată ce s-a stins, națiunea română a intrat în ceața din care nu reușește să mai iasă.
Moștenirea lui Vadim este majoră – a creat unul dintre cele mai importante fenomene politice și publicistice românești din istorie, Revista și Partidul România Mare, a publicat zeci de volume de poezie, publicistică, oratorie parlamentară, eseuri, studii de spiritualitate, istorie.
Numele său este legat și de lupta împotriva distrugerii economiei naționale, a corupției și hoției.
Dar, mai presus de orice, numele său este legat de iubirea de țară, de lupta fără preget pentru independență și suveranitate, fapt care, în opinia mea și a altor apropiați, i-a și adus sfârșitul.
Din cauza opoziției sale vulcanice, de neținut în frâu, la tot ce însemna supunerea țării unor interese străine, Vadim a devenit indezirabil pentru centrele externe de putere și pentru uneltele locale ale acestora.
Vadim a fost izolat și atacat în fel și chip, partidul a fost scos din Parlament, fondurile publicațiilor au fost tăiate.
Din păcate, toate astea s-au suprapus peste eforturile sale supraomenești de a-și duce misiunea mai departe – iar sfârșitul a venit mult mai repede decât se aștepta cineva…
***
Azi, la 6 ani de la trecerea în eternitate a Tribunului, fiica sa cea mare, Lidia Vadim Tudor, a transmis un mesaj, în care face și un anunț important.
Lidia, cea care se ocupă de Revista România Mare în calitate de redactor-șef, lansează conceptul și curentul politic numit ”Vadimism” – o idee asupra căreia vom reveni.
În mesajul transmis, intitulat ”România post Vadim”, Lidia Vadim Tudor descrie pe scurt cum arată viața românilor acum, la 6 ani de la plecarea Tribunului: ”Vedem cum viețile românilor devin pe zi ce trece mai grele, fapt evident indiferent de spoiala pe care ne-o servesc politicienii mioritici”.
Lidia atrage atenția asupra tendinței poporului ”de a-și uita eroii”, dar o speranță există la generațiile tinere care adoră marile personalități, adevărate simboluri, ”pentru ce au făcut pentru țară”.
”Și în cazul tatălui meu am credința că se va întâmpla la fel - nu există satisfacție mai mare decât convingerea că judecata istoriei va fi una dreaptă, corectă”, scrie Lidia Vadim Tudor.
Tânăra jurnalistă aduce aminte că tatăl său ”a avut șansa de a fi președintele României în anul 2000” și chiar și acum, la peste 20 de ani distanță, ”există discuții privind corectitudinea alegerilor prezidențiale de atunci”.
”Este limpede faptul că tatăl meu nu a fost dorit de cancelariile externe pentru că urmărea o politică demnă, dreaptă, verticală a României în lume”, scrie Lidia Vadim Tudor, amintind că tatăl său „nu dorea să vândă țara, nu își dorea ca românii lui să plece în pribegie”.
Și, din păcate Lidia Vadim Tudor are dreptare: ”Zarurile care au fost aruncate atunci, la finele anului 2000, au căzut exact așa cum și-au dorit cei ale căror interese erau în opoziție cu planurile tatălui meu”.
”Nu știu acum câți își mai amintesc acele zile, câți români conștientizează că au fost furați atunci, că sunt, în continuare, furați, atât la vot, cât și între scrutinele electorale”, scrie jurnalista, subliniind că ”românii văd acum că toate promisiunile pe care guvernanții le fac de 30 de ani sunt minciuni, cuvinte goale, un mod de a-i păcăli la fiecare patru ani”.
Și, da, din ce în ce mai mulți români văd, de asemenea, ”că nu există democrație în adevăratul sens al cuvântului că, de fapt, suntem conduși de o gașcă de indivizi care nu au morală, nu au credință, nu au nici o calitate necesară unui adevărat om de stat”.
Din păcate, acum nu mai există cineva să-i conducă, să preia steagul acestei nemulțumiri, iar cei care conduc au cu totul alte interese decât binele națiunii. ”Tatăl meu, binecuvântată să-i fie amintirea, a refuzat înhăitarea cu acești indivizi, și, pentru asta, a fost ostracizat de elita trădătoare care conduce țara aceasta de zeci de ani”.
”Tatăl meu a iubit România și, pentru asta a fost hulit, și-a idolatrizat poporul și a fost marginalizat”, scrie Lidia Vadim Tudor. ”Tatăl meu, un mare om de cultură, un pamfletar renumit, un poet de geniu, un politician corect, a vrut să arate lumii că poți face politică și fără să furi”.
Vadim Tudor a fost chiar așa cum îl descrie fiica sa: ”un exemplu de onestitate, un orator al dreptății, pe care mulți români l-au înțeles, dar pe care mass-media trădătorilor l-a jignit, l-a distrus mediatic, l-a marginalizat și l-a atacat zi de zi”.
”Cu toate acestea, Vadim a ales să lupte, chiar dacă își știa familia în pericol, chiar dacă valorile lui nu coincideau cu nonvalorile hoților”, scrie fiica sa.
Și, atenție, Lidia Vadim Tudor anunță un nou curent: VADIMISMUL. ”Am ales să urmez un drum pe care el însuși și l-ar fi dorit pentru mine, am ales să îi cinstesc memoria - iată de ce, prin vadimism, ducem mai departe moștenirea culturală și morală pe care el a reușit să o ridice la nivel de comoară națională”.
Lidia Vadim Tudor îmbracă această cămașă a morții chiar dacă și acum, la șase ani de la plecarea tatălui său, încă există ”indivizi mediocri, gândaci ai democrației șchioape în care trăim, care, fie din Parlament, fie din platourile de televiziune, aduc jigniri singurului român contemporan care s-a luptat cu mafia hoților care prăduiesc această țară”.
”Dar conștiința noastră este puternică, iar anii sedimentează amintirea tatălui meu și va veni o zi, poate peste un an, poate peste zece, în care dreptatea își va cere tributul”, scrie Lidia Vadim Tudor, conchizând – ”Iar cei care acum se înfruptă din trupul țării vor fi dați uitării… pentru că, așa cum am mai spus, mai devreme sau mai târziu, păcatele se plătesc!”.
***
Iată în continuare textul integral al mesajului Lidiei Vadim Tudor.
***
România post Vadim
București, 14 septembrie 2021 – În această săptămînă se împlinesc șase ani de cînd tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, a plecat la ceruri. O adevărată dramă pentru familia noastră, tristețe care s-a acutizat, în acești șase ani, în sufletele celor care l-au apreciat, care l-au iubit. Vedem cum viețile românilor devin pe zi ce trece mai grele, fapt evident indiferent de spoiala pe care ne-o servesc politicienii mioritici.
Trăim cu toții într-o țară al cărei popor are tendința de a-și uita eroii pe care generațiile tinere îi adoră pentru ceea ce aceste simboluri au făcut pentru țara lor. Și în cazul tatălui meu am credința că se va întîmpla la fel. Nu există satisfacție mai mare decît convingerea că judecata istoriei va fi una dreaptă, corectă. Să nu uităm sacrificiul înaintașilor noștri, să nu-i uităm pe cei care s-au jertfit pentru țară și, chiar dacă pe moment nu au fost iubiți și recunoscuți ca eroi, acum chipurile lor ne zîmbesc din filele cărților de istorie.
Tatăl meu a avut șansa de a fi președintele României în anul 2000. Chiar și acum, la peste 20 de ani distanță, există discuții privind corectitudinea alegerilor prezidențiale de atunci. Este limpede faptul că tatăl meu nu a fost dorit de cancelariile externe pentru că urmărea o politică demnă, dreaptă, verticală a României în lume.
Pentru că nu dorea să vîndă țara, pentru că nu își dorea ca românii lui să plece în pribegie. Și zarurile care au fost aruncate atunci, la finele anului 2000, au căzut exact așa cum și-au dorit cei ale căror interese erau în opoziție cu planurile tatălui meu. Nu știu acum cîți își mai amintesc acele zile, cîți români conștientizează că au fost furați atunci, că sînt, în continuare, furați, atît la vot, cît și între scrutinele electorale. Românii văd acum că toate promisiunile pe care guvernanții le fac de 30 de ani sînt minciuni, cuvinte goale, un mod de a-i păcăli la fiecare patru ani. Românii văd, de asemenea, că nu există democrație în adevăratul sens al cuvîntului că, de fapt, sîntem conduși de o gașcă de indivizi care nu au morală, nu au credință, nu au nici o calitate necesară unui adevărat om de stat.
Tatăl meu, binecuvîntată să-i fie amintirea, a refuzat înhăitarea cu acești indivizi, și, pentru asta, a fost ostracizat de elita trădătoare care conduce țara aceasta de zeci de ani. Tatăl meu a iubit România și, pentru asta a fost hulit, și-a idolatrizat poporul și a fost marginalizat. Tatăl meu, un mare om de cultură, un pamfletar renumit, un poet de geniu, un politician corect, a vrut să arate lumii că poți face politică și fără să furi. A fost un exemplu de onestitate, un orator al dreptății, pe care mulți români l-au înțeles, dar pe care mass-media trădătorilor l-a jignit, l-a distrus mediatic, l-a marginalizat și l-a atacat zi de zi.
Cu toate acestea, a ales să lupte, chiar dacă își știa familia în pericol, chiar dacă valorile lui nu coincideau cu nonvalorile hoților. Am ales să urmez un drum pe care el însuși și l-ar fi dorit pentru mine, am ales să îi cinstesc memoria. Iată de ce, prin vadimism, ducem mai departe moștenirea culturală și morală pe care el a reușit să o ridice la nivel de comoară națională.
Acum, la șase ani de la plecarea lui, încă există indivizi mediocri, gîndaci ai democrației șchioape în care trăim, care, fie din Parlament, fie din platourile de televiziune, aduc jigniri singurului român contemporan care s-a luptat cu mafia hoților care prăduiesc această țară. Dar conștiința noastră este puternică, iar memoria poporului român este de neclintit. Anii sedimentează amintirea tatălui meu și va veni o zi, poate peste un an, poate peste zece, în care dreptatea își va cere tributul. Iar atunci cei care acum se înfruptă din trupul țării vor fi dați uitării. Pentru că, așa cum am mai spus, mai devreme sau mai tîrziu, păcatele se plătesc!
Vă mulțumesc,
LIDIA VADIM TUDOR