BUCUREȘTI, 12 sept – Sputnik. O veste tristă pentru intelectualitatea europeană – antropologul, sociologul și gânditorul de stânga francez, Claude Karnoouh, a decedat în această dimineață, la București.
Claude Karnoouh s-a născut pe 25 martie 1940 la Paris și a locuit timp de cincisprezece ani în România.
Moartea sa a fost anunțată de scriitorul Alexandru Petria, un apropiat al intelectualului francez.
”În această dimineață, pe la 6, a murit prietenul meu Claude Karnoouh. Un autentic cărturar de stânga, o bibliotecă pe două picioare, un om vertical. Poate cel mai român dintre intelectualii francezi. Dumnezeu să-l odihnească!”, scrie Petria.
Claude Karnoouh a urmat studii de științe (fizica și chimie) la Sorbona, apoi studii de științe umane (filosofie, antropologie socială, sociologie și lingvistică) la Universitatea Paris Nanterre.
A fost cercetător la Centrul Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS), a predat la multe universități - Paris Nanterre, Sorbona, INALCO, la Universitatea din Gand (Belgia), Charlottesville (Virginia, SUA), Urbino (Italia) și ELTE (Budapesta).
În 1973 ia cunoștință cu România, făcând mai multe anchete de etnografie și folclor în Maramureș. După Revoluție, a predat, între 1991 și 2002, ca profesor invitat la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde susținut un curs despre aspecte ale modernității târzii în postcomunism.
În ultimul deceniu a fost profesor invitat la Universitatea Națională de Arte din București.
Claude Karnoouh este autorul a șapte cărți, dintre care patru în limba română: ”Românii. Tipologie și mentalități” (1994), ”Dușmanii noștri cei iubiți (1997), Comunism, postcomunism și modernitate târzie” (2000), ”Adio diferenței. Eseu asupra modernității târzii” (2001).