BUCUREȘTI, 10 sept – Sputnik. Acum puțin timp, mass media a anunțat că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va aproba planul PNRR pentru România.
Președinta CE va face asta la București, unde va ajunge pe 24 septembrie, anunță Antena 3.
Ori, în condițiile în care congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie, Ursula von der Leyen îi creează un mare avantaj lui Florin Cîțu, care va semna din partea României pentru o importantă sumă de bani, atât ca premier, dar și ca interimar la Fonduri Europene, în locul lui Cristian Ghinea.
Vestea este o lovitură pentru Ludovic Orban, cel care a contribuit nemijlocit la alegerea Ursulei von de Leyen ca președinte al CE, uneltind pentru căderea guvernului social democrat al Vioricăi Dăncilă.
De altfel, în 2019, imediat după alegerea președintei CE din partea popularilor, Orban a declarat, într-o reuniune desfășurată în Croația, că a dat jos guvernul României pentru binele PPE!
Iată că acum istoria se răzbună – și Orban este trădat de cea pe care a susținut-o.