BUCUREȘTI, 9 sept – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Premierul Florin Cîțu a susținut o conferință de presă, dominată de o nervozitate evidentă.
Premierul a făcut anunțul momentului – în cazul în care sesizarea la CCR contra depunerii moțiunii va avea succes, va cere demisia președinților celor două Camere ale Parlamentului.
”Noi ştiţi foarte bine că am sesizat Curtea Constituţională... Eu aş spune aşa: cred că dacă decizia Curţii Constituţionale ne dă nouă dreptate, voi veni public şi voi cere demisia preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ce au făcut în această perioadă”, a declarat premierul.
Vizibil iritat, premierul a repetat fraza pregătită dinainte: ”Deci dacă decizia Curţii Constituţionale este favorabilă nouă voi cere demisia celor doi”.
În aceeași conferință, premierul a anunțat că a emis actele pentru demiteri de prefecți și subprefecți.
”Nu vom numi prefecți noi, ci se vor prelua atribuții”, a spus premierul, arătând că ”în acest moment nu facem alte numiri. Au fost implicați subprefecții în campanii și știu despre ce este vorba în activitate”.
Reamintim că, la începutul legislaturii, a fost eliminată obligația neutralității politice a prefecților, ceea ce permite Guvernului să numească oameni de partid în funcțiile de prefecți.