BUCUREȘTI, 8 sept – Sputnik. Acum puțin timp, premierul Florin Cîțu a ajuns la sediul central al PNL. Într-un scurt dialog cu presa, Cîțu a anunțat, afișând o figură extrem de dură, că se vor emite câteva ”rezoluții”.
Acestea vizează parlamentarii PNL – care de azi vor fi obligați să susțină și să nu facă nici un demers contra… propriului Guvern!
”Astăzi avem un BPN unde vom avea câteva rezoluţii”, a spus vizibil nervos Florin Cîțu. ”În primul rând o decizie ca toţi parlamentarii PNL să susţină, prin toate demersurile, Guvernul PNL, ca niciun parlamentar al PNL să nu facă vreun demers în Parlamentul României împotriva propriului guvern”.
Cîțu a precizat de rezoluția va viza orice membru PNL, ”indiferent de funcţia pe care o au, fără scuze, constituţionalitate şi aşa mai departe”.
”Curtea Constituţională spune ce e constituţional şi ce nu e, nu noi”, a spus Cîțu – referindu-se clar la Ludovic Orban, care a citat o decizie a CCR atunci când a transmis moțiunea de cenzură către Guvern.
Evident este o tentativă de a impune dictatura în PNL – pentru că folosirea textelor constituționale și a deciziilor subsecvente ale CCR NU poate fi subpusă unei rezoluții interne a PNL.
Întrebat direct dacă va fi revocat Ludovic Orban, Florin Cîțu a replicat imediat: „Nu am spus așa ceva!... ”, adăugând vizibil iritat – ”Mi se pare bizar să faci demersuri împotriva propriului guvern”.
Florin Cîțu a mai precizat că, în al treilea rând, în BPN se va lua ”o decizie clară: PNL nu face guvern cu PSD. Să fie foarte clar pentru toată lumea!”.
Cu toate astea, premierul Cîțu NU a răspuns la întrebarea dacă PNL va face guvern minoritar SUSȚINUT parlamentar de PSD. nu ”cu PSD”.