Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

EVENIMENT: Călin Georgescu revine într-un moment cheie pentru România

Cunoscutul tehnocrat național-suveranist și analist sistemic vizionar revine acum, când România trece prin momente extrem de dificile
Sputnik
BUCUREȘTI, 7 sept – Sputnik. Astăzi vom avea parte de o prezență remarcabilă, cea a lui Călin Georgescu, tehnocratul național-suveranist propus premier de AUR, dar și din zona lui Traian Băsescu.
Politică
Călin Georgescu: ”Șansa României este înțelepciunea rusească”
Dr. ing. Călin Georgescu nu a intervenit public în ultimele luni, ultima lui apariție fiind la Metropola TV, unde a analizat critic implicarea României în starea tensionată din Est – și a dat în vileag ce se afla în spatele situației acutizate din Ucraina, atunci când propaganda NATO isteriza omenirea cu tema ”războiului cu Rusia”.
Analiza lucidă a intelectualului suveranist s-a confirmat întru totul, la fel ca și analiza publicată de Sputnik în 2017, despre transformarea României – ”România nu mai este stat, ci o corporaţie, condusă din afară”.
Acum, Călin Georgescu revine într-un moment extrem de dificil pentru România, invitat de un alt analist de top și vizionar, Cozmin Gușă.
Cei doi vor discuta de la ora 14.10 la GOLD FM despre situația creată pe plan mondial și implicațiile asupra României.
”Voi discuta despre starea României la zi și provocările ce apar pentru noi în urma resetării mondiale, cu Călin Georgescu, care a fost propunerea celor de la AUR pentru funcția de prim-ministru în 2020, personalitate ce și-a dedicat ultimii ani criticii derapajelor politico-administrative și oferirii de soluții pentru ieșirea din criza prelungită în care ne aflăm”, transmite Cozmin Gușă.
Cozmin Gușă este cel care a atras atenția asupra problemelor uriașe cu care se confruntă SUA, această situație având un efect direct asupra țării noastre, care nu mai are speranțe de a fi susținută economic – și nici chiar strategic de ”partenerul” american.
Economie
Călin Georgescu: „România nu mai este stat, ci o corporaţie, condusă din afară”
Această situație a fost expusă în analize complexe în emisiunile lui Cozmin Gușă de personalități precum Adrian Severin, Sorin Roșca Stănescu, Vasile Dâncu sau Octavian Hoandră.
”Călin Georgescu este cea mai consolidată personalitate din zona mișcării patriotice, atât din punct de vederea al audienței și credibilității, dar și al pregătirii profesionale”, spune Cozmin Gușă.
Despre emisiunea eveniment, Cozmin Gușă spune că ”vom analiza, fără interese politicianiste, starea la zi și provocările viitorului care vin din resetarea mondială”.
”Se pare că noi nu avem partener de joc, suntem izolați, cel puțin în regiunea noastră, dar altfel oricum nu participă, SUA fiind evident că în acest moment nici nu privesc pe hartă către România, d-apoi să mai aibă vreo preocupare în condițiile dezastrului extern, dar mai ales intern care există acolo”, ne-a declarat Cozmin Gușă.
Economie
Călin Georgescu: "UE este un maldăr de cioburi"
***
Dintre funcțiile ocupate de Călin Georgescu enumerăm: fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, preşedinte al Centrului European de Cercetare al Clubului de la Roma, reprezentant al Programului ONU pentru Mediu, secretar general în Ministerul Mediului, director în MAE etc.