BUCUREȘTI, 6 sept – Sputnik. Copreședintele AUR, deputatul George Simion acuză că lideri ai PNL au sunat parlamentari ai grupării naționaliste să îi convingă să renunțe la semnarea moțiunii.
Printre cei care ar fi sunat sunt, conform lui Simion, Florin Roman, ministrul Bogdan Gheorghiu și Rareș Bogdan.
”A sunat Rareș Bogdan să ne vedem acum cât de repede”, a declarat Simion în fața presei de la Parlament.
Replica lui Simion este puternică: ”Noi nu suntem de vânzare… poate celelalte partide sunt de vânzare, noi nu suntem de vânzare”.
Reacția europarlamentarului PNL Gheorghe Falcă la aceste dezvăluiri despre faptele colegilor săi a fost fermă: ”Este foarte rău dacă au făcut așa ceva”.
Menționăm că o acuzației asemănătoare a fost făcută și de liderii USR PLUS, cu privire la tentative liberale de a corupe semnatarii moțiunii.