BUCUREȘTI, 4 sept – Sputnik. Casa Rusă din București vine cu vești bune pentru români: au început înscrierile la cursurile de limbă rusă pentru începători.
Pentru cei care încă se mai întreabă de ce este bine să cunoască limba rusă, reprezentanții Casei Ruse din București vin cu explicații.
În primul rând, rusa face parte din rândul celor mai vorbite limbi. În al doilea rând, limba rusă vă va ajuta să descoperiți o cultură fascinantă, vă va crește șansele găsirii unui job de interes, vă va antrena creierul.
Trebuie să știți că limba rusă este vorbită de o mulțime de oameni.
Nu sunt uitați nici cei mici, așa că părinții pot veni împreună cu copiii să studieze limba lui Pușkin.
Casa Rusă din București anunță înscrierea pentru cursurile de limbă rusă pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani.
Cursurile vor avea loc de 2 ori pe săptămână în grupe de 6 până la 10 elevi.
Înscrierile au loc în perioada 1-13 septembrie, iar cursurile vor începe pe 14 septembrie.
De asemenea, pentru informații suplimentare puteți să contactați Casa Rusă din București la adresa de e-mail: secretariatccr@mail.ru sau la numărul de telefon: 031 425 4486.