Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Borrell: UE discută cu talibanii, dar nu le recunoaște guvernul

Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunțat că UE va discuta cu talibanii, în cazul în care condiţiile o permit, dar a atras atenția că acest lucru nu înseamnă că recunoaşterea guvernului afgan
Sputnik
BRUXELLES, 3 sept – Sputnik. Poziție nuanțată a diplomației europene în cazul talibanilor: deși se arată deschisă la dialog cu aceștia, totuși UE nu le recunoaște guvernul.
„Am decis să lucrăm într-o manieră coordonată, să ne coordonăm contactele cu talibanii, inclusiv printr-o prezenţă la Kabul în cazul în care condiţiile de securitate permit acest lucru”, a declarat Borrell la o conferinţă de presă după reuniunea dn Slovenia a miniştrilor de externe din țările UE.
Internaţional
Putin a explicat de ce Rusia nu este interesată de dezintegrarea Afganistanului
Potrivit lui Borrell, prezenţa la Kabul are drept obiectiv să permită continuarea evacuărilor persoanelor care doresc să părăsească Afganistanul.
„Pentru a sprijini populaţia afgană, va trebui să discutăm cu noul guvern din Afganistan, ceea ce nu înseamnă recunoaşterea. Este o interacţiune operaţională”, a precizat oficialul european, făcând distincția clară între discuțiile cu talibanii și recunoașterea acestora.
El a adăugat că această discuţie se va extinde în funcţie de atitudinea guvernului afgan, cum ar fi respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a presei şi condiţia ca Afganistanul să nu servească drept „bază pentru exportul de terorism către alte ţări”.