BUCUREȘTI, 2 sept – Sputnik. Surpriză de la Cotroceni – spre deosebire de precedenta demitere din Guvern decisă de premierul Cîțu (a lui Vlad Voiculescu), președintele a reacționat altfel acum.
Dacă atunci președintele a semnat pe loc revocarea ministrului propusă de premier, acum președintele a anunțat că ”analizează”.
Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis ”a primit cererea de revocare a lui Stelian Ion din funcţia de ministru al Justiţiei”, a transmis Administraţia Prezidenţială agenției naționale Agerpres, completând cu răspunsul surpriză:
”Preşedintele a primit cererea de revocare şi o analizează”, a transmis Administraţia Prezidenţială pentru AGERPRES.
Deci, o schimbare evidentă a atitudinii prezidențiale – ceea ce înseamnă mult în contextul actual.