Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ungaria – o nouă demonstrație de demnitate și gândire patriotică

Ministrul Justiției din Ungaria, Judit Varga, a făcut o nouă demonstrație de ce înseamnă gândire patriotică și impunerea interesului național în fața Bruxellesului.
Sputnik
BUCUREȘTI, 31 aug – Sputnik. Voce de excepție la nivel european, ministrul Justiției din Ungaria, Judit Varga, a acordat recent un interviu din care am extras câteva pasaje, care reprezintă o adevărată lecție de demnitate și susținere a interesului național.
Internaţional
Ungaria și Croația resping refugiații afgani
Despre națiune și ideea de Uniune Europeană, migrație și ideologii care vor înlocui tradițiile, Judit Varga observă următoarele:
”În retorica europeană, vedem în mod regulat conceptul de națiune fiind menționat satiric, batjocoritor, făcând conceptul familiei ridicol, relativizându-l”.
În fapt, ministrul maghiar atrage atenția și asupra folosirii imigrației în acest sens, ”înlocuind practic populația, diluând-o, relaxând-o, făcând-o fără chip‼”. ️
”Doar interesele consumatorilor sau orice alte ideologii vor determina viitorul societăților”, spune Judit Varga.
Opoziția Ungariei față de aceste orientări este asigurată de guvernul bazat pe partidul FIDESZ, care continuă să obțină susținerea populației, fapt care deranjează Bruxellesul.
”Întrucât unele partide din Europa de Vest sau de Nord nu sunt capabile să obțină o majoritate absolută (în statele lor, n.n.), le este greu să suporte faptul că guvernul maghiar a avut o legitimitate clară de mai bine de 11 de ani” , spune Varga.
În privința sancțiunilor cu care Bruxellesul amenință Budapesta, Judit Varga spune clar că guvernul maghiar nu va ceda: ”Considerăm dialogul bazat pe respect reciproc ca o soluție acceptabilă - și nu un sistem de sancționare imediat”.
În fine, în privința migrației extra-europene, a ”cotelor” de migranți, Judit Varga spune clar: ”nu este potrivit”.
”Avem în față un pachet de migrare, care nu este deloc potrivit pentru organizarea imigrației, pentru că într-un fel sau altul, tot despre cotă este vorba”.
Ministrul maghiar aduce aminte de gafa fostului președinte al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, care, uitând casca audio deschisă, a comentat că, în contextul cotei de migrație, migranții ar trebui distribuiți și primiți, fie că vrem sau nu”.
”Nu am permis niciodată asta! Am fost dați în judecată, dar oricum nu am permis. Și tot nu o vom face!”, spune direct și clar ministrul Judit Varga.
În acest timp, România se complace în ideea că „suntem apreciați la Bruxelles”, în timp ce Budapesta ”e sancționată”.
Până una alta, Ungaria a beneficiat de cea mai mare absorbție de fonduri europene, noi de cea mai mică. Ungaria e în Schengen, România NU. Ungurii nu au nevoie de viză pentru SUA, românii da. Ungaria a coalizat un grup de state UE, nu numai cele de la Vișegrad, care o susțin. România primește palme de la multe state UE… și mulțumește pentru ele.
Faptul că România este ”bine văzută” în UE se manifestă deocamdată doar prin ascultarea docilă a tuturor comenzilor și pretențiilor UE.
Nu cred că mai e nevoie de o comparație între felul în care este reprezentată Ungaria – și cum este reprezentată România.