”Limba română este patria mea”
Nichita Stănescu
Azi este sărbătorită ”Ziua limbii române”, cred că singura manifestare națională pe care Bucureștiul a preluat-o de la Chișinău.
În fapt, pe 31 august 1989, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a decretat că limba moldovenească devenea limbă de stat, se revenea la alfabetul latin și se consemna identitatea cu limba română.
A fost act de mare curaj, rezultatul presiunii populației, adunată în fața clădirii (Teatrul de Operă și Balet din Chișinău) unde aveau loc lucrările Congresului.
Astfel, la presiunea celor câteva sute de mii de oameni, reprezentați în dialogul cu cei din sală de Leonida Lari și Ion Hadârcă, dar și cu aportul proaspăt alesului secretar general al Sovietului Suprem al Republicii, Mircea Snegur, s-au luat deciziile așteptate de atâta timp de moldoveni.
Dar toate acestea au fost finalul unei bătălii din umbră, începută cu un mai bine de un an înainte, de un grup de intelectuali, condus de tânărul cercetător de la Muzeul Literaturii Republicii Moldova, Iurie Roșca.
Era iunie 1988, iar tinerii literați îmbărbătați de patriotism dar și de reformele ce se anunțau de la Moscova, au început o activitate febrilă de recuperare a reperului cel mai de preț al identității naționale: LIMBA națională.
Prin sute și sute de colaboratori care treceau prin biroul directorului Muzeului Literaturii, oameni de care azi s-a uitat, ideea recuperării limbii de stat a fost transmisă în orașe și sate, ajungându-se, în câteva luni, la adunări spontane de sute de oameni în locurile publice de mare însemnătate ale Chișinăului: statuia lui Ștefan de Mare sau fosta Piață a Victoriei.
Au urmat ”Tezele din Decembrie” 1988, care prin opoziția la această idee - celebrul ”Niet, niet, niet!” al secretarului cu propaganda Bondarciuk - avea să acutizeze dorința populației, dar mai ales a lui Iurie Roșca și a grupului de activiști.
Pe 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoarea naţională ”Limba noastră cea română”, iar în Declaraţia de independenţă din 27 august 1991 se instituie rolul limbii române ca limbă de stat a Republicii Moldova.
Ulterior, în 2012, asociaţiile şi organizaţiile românilor din Serbia, Bulgaria, Ungaria şi Ucraina au decis ca ziua de 31 august - Ziua Limbii Române să fie sărbătoarea naţională a acestor comunităţi româneşti.
Bucureștiul legiferează abia în 2013 proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române, procesul legislativ fiind început în 2011.
Deci, iată cum Chișinăul, Republica Moldova, cea care a dat tonul Marii Uniri din 1918, fiind prima dintre zonele istorice românești care au decis Unirea, a dat românilor din toate colțurile lumii Ziua Limbii Române.
Și tot un român din Chișinău, Alexei Mateevici, a dat cea mai frumoasă definiție a limbii române, prin poezia ”Limba noastră”, iar un altul, Alecu Russo, de asemenea din Chișinău, ne-a lăsat inegalabila ”Cântarea României”.
Deci, da, 31 august, Ziua Limbii Române a plecat de la Chișinău – și a însemnat curaj și eroism, calități pe care azi nu le mai recunoaștem. Ba dimpotrivă.
Spre rușinea României, azi, de 31 august, unul dintre cei care au stat la baza luptei declanșate în 1988 pentru limba română, scriitorul, ziaristul, teleastul și omul politic Iurie Roșca are… interdicție de a intra în România!
Da, ați citit bine! Acest român considerat în trecut un exponent al românismului în spațiul estic a primit, de la autoritățile ”pro-europene”, interdicția de a intra pe teritoriul României pe timp de trei ani!
Pentru cei care încă nu au aflat, pe 14 august, în timp ce la București avea loc ”patriotica” paradă gay, ”Bucharest Pride” – adică ”mândria Bucureștilor”, că doar suntem mândri, nu-i așa, de valorile noastre contra naturii! – ei bine în timpul acesta, la vama Albița lui Iurie Roșca, patriotul autentic, i se punea în față decizia cu privire la interdicția de a intra în România… pe 3 ani!
Luptătorului pentru limba română, scriitorului, publicistului de prim rang, fondatorului de partid, de 4 ori deputat în Parlamentul Republicii Moldova (de 2 ori fiind chiar vicepreședinte al forului legislativ), vicepremier al Guvernului de la Chișinău i s-a dat interdicție de a intra în România până în 2023!
Interdicția ar fi fost emisă în septembrie 2020 – deci, cine știe, poate a fost redactată chiar de 31 august 2020?! - fără ca Iurie Roșca sau Ambasada Republicii Moldova să primească vreo înștiințare.
Motivul? Aparent, pe foaia plină de variante inepte, apare subliniat „nu deține documentația necesară pentru a justifica scopul și condițiile de ședere”! Realizați ce aberație! E vorba de un român care a fost de sute de ori în România, a susținut sute de conferințe, fiind invitat în și de cele mai înalte instituții ale statului! Un român (care a fost) simbol al unei aspirații naționale!
Motivul real? Nu se știe! Singura explicație posibilă – critica dură la adresa Occidentului, a UE, o ”Uniune” care… nu face decât să despartă cum este și cazul de față: desparte România de unul dintre cei mai buni fii ai săi! Iar cozile de topor din țară au reacționat cum se cuvine!
Se spune că Iurie Roșca este „omul rușilor”. Fals – Iurie este un personaj incomod, voluntar – dar mai ales un mare patriot! Un moldovean român care își iubește cu patimă țara și pe care nu o vrea subordonată nici Vestului, dar nici Estului. Dar care este țara lui? Este Moldova? Nu, este mai mult: e Limba Română. O țară din care nimeni nu-l poate expulza!
Și, da, pentru asta ar trebui să ne fie mare rușine azi, de Ziua Limbii Române!
Mă uit în calendarul amintirilor și îmi dau seama că azi ar trebui să ne mai rușinăm de cineva: de George Pruteanu.
Acel apostol al curățeniei limbii române a murit în 2008 – și nu a apucat să vadă spurcarea limbii române în discursul public. Pentru că umplerea discursului public, chiar a celui oficial, de barbarisme – nu pot fi numite neologisme! - mai ales din engleza de ”socializare”, este ceva absolut dezgustătoare! ”Spurcare” este încă prea puțin zis!
Avem un premier care stâlcește limba română în cel mai sinistru mod! Avem miniștrii care fie sunt inculți, fie batjocoresc limba prin introducerea unor cuvinte străine și a barbarismelor, făcând discursul să sune ca un replicile de Bollywood, acel amestec ridicol de hindi și engleză!
Avem un ministru de Externe care trimite mesaje oficiale pe Twitter, folosind prescurtări și formule tipice limbajului de ”piți”! Oare mai e mult până vom vedea comunicate oficiale formate din emoticoane și inimioare? Așa că de ce să mai spun de declarațiile MAE că „limba română e un liant între comunitățile de români” – când românilor din Ucraina le este luat dreptul de a învăța românește – iar autoritățile noastre nu fac decât să înghită minciunile și tupeul Kievului?!
Da, da, avem de ce să ne fie rușine azi, de Ziua Limbii Române!
Îmi mai aduc aminte de un om care a încercat să salveze limba română – jurnalistul Ralu Filip, regretatul președinte al CNA, cel care veghea cu strictețe la limbajul folosit în televiziune, dar și la corectitudinea exprimării în emisiuni.
Îl regret enorm pe Ralu Filip pentru că, la ora actuală, calitatea limbajului la posturile TV este sinistră! Este pur și simplu o bătaie de joc la adresa ideii de presă sau artă vizuală – dar este și o adevărată otravă pentru telespectatori!
Nu mai spun ce calitatea învățământului, de prăbușirea dorinței de a învăța, de calitatea ”modelelor” oferite tinerilor, de motivarea celor ce doresc să devină dascăli. Deci, cum să păstrăm moștenirea lui Ienăchiță: ”Creşterea limbei româneşti / Ş-a patriei cinstire”?!
De fapt, Limba Română este un obstacol în cale dorinței de ”globalizare”, de asimilare ”progresistă” – este suficient să-i asculți pe promotorii acestor curente și te șochează accentele ridicole sau cuvintele non-românești folosite.
Concluzia este clară: Colonia România NU are nevoie de Limba Română. Iar Colonia suntem noi, cei de azi și de aici – nu Pruteanu, nu Ralu Filip, nu Iurie Roșca! Și în nici un caz marile nume ale istoriei.
Așa încât da, azi, de Ziua Limbii Române, trebuie să ne fie mai rușine ca niciodată!