Coronavirus
Coronavirus (COVID-19), infecție ce a afectat întreaga lume, inclusiv România și Moldova - ultimele știri despre simptome, tratament, vaccinare, cazuri de infectare, decese

Mihăilă, semnal de alarmă: certificate de vaccinare false, intervine poliția

Ministrul Sănătății spune că numărul cazurilor de pacienți cu COVID ce apar în baza de date ca fiind vaccinați este în creștere, numai că aceștia, după ce se îmbolnăvesc grav, recunosc că nu s-au vaccinat.
Sputnik
BUCUREȘTI, 28 aug – Sputnik. Situație îngrijorătoare în România, acolo unde mai multe persoane apar ca vaccinate pe hârtie, numai că, în realitate, lucrurile sunt total diferite.
Coronavirus
Certificatul digital COVID ar putea deveni obligatoriu la cazarea la hotel
Cea care a adus acest subiect în spațiul public este Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății. Demnitarul a explicat că, în momentul în care se primesc informații legate de emiterea de certificate false de vaccinare este sesizată poliția.
Afirmația vine după ce ministrul Sănătății a fost întrebat cum procedează medicii în fața unor asemenea cazuri.
Ea a mai afirmat că nu are o evidență clară câte astfel de certificate false de vaccinare au fost semnalate, dar a precizat că fenomenul există și capătă proporții, informează digi24.ro.
Internaţional
Certificatul digital UE privind COVID, disponibil de azi
În ultimul timp, medicii primesc tot mai mulți pacienți care apar în evidență ca vaccinați, dar care, în momentul în care dezvoltă reacții severe, recunosc, de fapt, că nu s-au vaccinat, a mai explicat ministrul Sănătății.
La rândul lor, tot mai mulți medici de familie spun că au auzit de cazuri în care pacienții vin pur și simplu în cabinete și solicită certificatul de vaccinare.
Specialiștii avertizează că acest lucru reprezintă atât un pericol pentru sănătatea publică, dar și o infracțiune.
Internaţional
UE recunoaște certificatele de vaccinare din San Marino, care a utilizat Sputnik V
De asemenea, la poliție au fost date peste 370 de adeverințe bănuite de fals de către responsabilii campaniei de vaccinare.
Se pare că unii români ar fi plătit ca să fie vaccinați doar în acte, pentru a obține certificatul COVID.