BRUXELLES, 24 aug – Sputnik. Ministrul Apărării din Rusia declarase anterior că armata de bază va proteja țara în cazul unei agresiuni, iar în contextul înrăutățirii situației din Afganistan, unde talibanii au recâștigat puterea, Rusia și membrii Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) iau măsuri pentru a-și consolida granițele, arată Sputnik Franța.
Astfel, un lot de sisteme antitanc Kornet a fost trimis la cea de-a 201-a bază militară rusă, desfășurată în orașele tadjice Dushanbe și Qurghonteppa, la 58 de kilometri de granița cu Afganistan.
Serviciul de presă din regiunea militară centrală specifică faptul că sistemul este destinat să distrugă vehiculele blindate, precum și țintele aeriene, inclusiv elicoptere și drone, la o distanță de peste cinci kilometri. Inamicul este monitorizat de mai multe sisteme: camere termice, televizor cu câmp larg și cu câmp redus, telemetru cu laser.
O bază întărită
Minsterul Apărării din Rusia anunțase de ieri că piloții de la bază se antrenau pentru a manevra în cheile munților, pentru a ateriza sau pentru a decola de pe site-urile de aterizare neechipate, pentru a pune la punct ambuscade pentru elicoptere și pentru a evita tirurile sistemelor de rachete antiaeriene portabile.
În august, aceeași bază a primit sisteme de rachete antiaeriene Verba, puști de asalt Kalașnikov AK-12, puști cu lunetă și aruncătoare de flăcări. Ministerul Apărării a luat, de asemenea, decizia de a trimite acolo 17 vehicule de luptă de infanterie BMP-2.
Pe 5 august, ministrul apărării, Serghei Shoigu, a anunțat că bazele militare rusești din Tadjikistan și Kârgâzstan vor fi implicate în protejarea frontierelor CSTO în caz de agresiune venită din Afganistan. Pe lângă Rusia și cele două țări amintite, organizația include și Armenia, Belarus și Kazahstan.
„Baza noastră din Tadjikistan este destul de puternică, solidă și, desigur, dacă este necesar, în caz de agresiune directă, va fi implicată în protejarea frontierelor CSTO. Același lucru este valabil și pentru baza noastră din Kârgâzstan. S-ar putea să existe și o astfel de nevoie”, a spus el.
Protejați granițele
Dacă, la 10 august, ministrul a indicat că talibanii promiseră să nu atace țările vecine, el a adăugat că Rusia îi ajută pe cei din Asia Centrală să își consolideze forțele armate astfel încât să fie capabili să răspundă amenințărilor.
Într-adevăr, ieri, Yuri Borisov, vicepremierul rus, a anunțat că țările membre ale CSTO care au frontiere comune cu Afganistanul ar putea primi arme și echipamente rusești la prețuri reduse.
În aceeași zi, la inițiativa Moscovei, Consiliul Colectiv de Securitate CSTO a ținut o ședință extraordinară prin videoconferință. Țările membre au decis să elaboreze un plan comun de acțiune până pe 16 septembrie.
În plus, au fost de acord să organizeze exerciții în Kârgâzstan la începutul lunii septembrie și să consolideze granița tadjiko-afgană dacă polițiștii de frontieră tadjici au nevoie de asistență. Stanislav Zas, secretarul general al organizației, a spus că Vladimir Putin este cel care s-a arătat gata în mod special să sprijine material Dușanbe.