BUCUREȘTI, 24 aug – Sputnik. După cum am anunțat, premierul Florin Cîțu a fost azi la Kiev, comițând, la prima lui acțiune de politică externă, o gafă majoră – sau o trădare a intereselor României.
Fără să fie împuternicit de vreuna dintre instituțiile abilitate, Cîțu a anunțat că ”România aderă” la demersul revizionist al Ucrainei, ”Platforma Crimeea”.
În acest fel, Cîțu introduce România într-o paradigmă conflictuală cu Rusia, afectând grav interesele noastre naționale.
În plus, Cîțu a săvârșit fapt azi, când se aniversează Pactul Ribbentrop – Molotov, cel care a adus Ucrainei bucăți din România. De fapt, Ucraina este singurul beneficiar al ”odiosului pact”, așa cum îl numesc pro-occidentalii de la noi! Deci, Cîțu a făcut pe plac Ucrainei, chiar de ziua în care aceasta ar trebui să recunoască deținerea ilegitimă a unor teritorii românești!
Dar Kievul NU face asta, ci dimpotrivă, își bate joc de România și de români – iar Cîțu o felicită pentru asta!
Pentru a vedea ce părere au românii de demersul lui Cîțu, am selectat opiniile cititorilor popularei agenții ”Știri pe surse”, care titrează: ”Florin Cîțu pune tunurile pe Rusia, la summitul din Kiev: România susține ferm suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”.
Iată opiniile cititorilor agenției citate, pe care le reproducem întocmai, fără corecturi.
***
Marius Dalacu: ”Suntem imbecili, asta e adevărul!”
Cris Alin: ”Și ne mai și fudulim cu asta...”
Bretoteanu Sorin Alexandru: ”Poate că era beat, și atunci exista o explicatie....de droguri nu poate fi vorba(inca...)”
Cris Alin: ”Asta și beat și treaz e la fel....”
Radu Pleșca: ”se pare că rușii nu au mai vrut să ii dea vodka. Sper că nu a consumat nimic înainte”
Catrina Dorian: ”Cred că pe Putin l-a luat tremuratul deja!”
Toros Dinu: ”Cîțu e din nou drogat și beat. Oare premierul Ucrainei ar face asemenea declarații în favoarea noastră? Nicidecum.”
Bencze Imre Laszlo: ”Despre situatia invatamantului in limba Româna nu am găsit nimic în articol !”
Vasile Vasile: ”Cine l-a autorizat pe Cuțu să meargâ în Ukraina cu un asemenea mesaj. Parlamentul este în vacanță, dar oricum pentru Cuțu parlamentul este pielea p.... Despre situația românilor din Ukraina o să aibă vre-o poziție ? Poate cea a faptei.”
Ion Perianu: ”Fiti linistiti,toti convivi si-au inchis receptoarele de la translatori,cine are chef sa asculte peroratiile unui aiurit,pe receptie erau numai rusii,care tremura de frica la ...carturile lui”.
Raul Marinescu: ”Dobitocul ăsta drogat pușcăriaș pârța ne bagă în căcat și el fuge din țară. Ăsta trebuie băgat la pușcărie pentru tâmpeniile debitate”.
Marian Dima: ”Nimic despre dreptul românilor din Ucraina de a învăța și vorbi în limba română! Drepturi despre care Guvernul Ucrainian nici nu vrea să audă”.
Snaider Paul: ”Escrocule, tu nu vezi că Romania nu mai este suverană ? Ii plângi pe ucrainieni ? Imbecilule !”
Eugen Costache: ”Se spune ca președintele țării este reprezentantul pozitiei României în relațiile externe iar prim-ministrul este seful unui executiv supus parlamentului, cu rol principal în administarea țării. Din aceasta perspectivă , se poate pune problema conținutului declarației prim-ministrului, care, în lipsa unui mandat oficial în exprimarea poziției externe, poate declara orice în nume personal, cu condiția de a afirma incepe cu : ....părerea mea este ca... Dar sa nu uităm ca la noi obiceiul este să te bagi în treburile altora , cu riscul de a le uita pe cele proprii”.
Dorobantu Traian: ”România așteaptă de la Ucraina, așteaptă Bucovina. Nu înțeleg suportul pentru Ucraina după ce și-au bătut joc de drepturile minorităților și după ce au interzis școlile în limbile minorităților???”
Dan Gheorghe Andreiadis: ”Vax ,campanie electorală pnl în dauna relațiilor cu un mare potențial consumator de produse românești, Rusia”.
Alexandru-Dudus Popescu: „Premierul Romaniei a fost decorat la Kiev. Competența îi este recunoscuta internațional”.
Johnny Orly: ”Mare om de stat domnul Câțu.....”
Coco Cocos: ”..., vezi că Putin nu e salamul de sibiu...”
Danut Petreanu: ”În mod sigur rușii n-au auzit de Criță ! Turuie și el fără rost !”
Viorel Radu: ”Asta e tare! Vasilică Pârţu pune tunurile pe Rusia! Ai grijă Vasilică să să nu-ţi pună ruşii vreo câteva "tunuri" la "ochiu' maro", mai degrabă....”
Iolana Bartha: ”Rușii îl consideră un purice! Cine îl bagă în seamă pe Cîțu!”