BUCUREȘTI, 20 aug – Sputnik. A mai rămas puțin timp până când clopoțelul va suna și va chema elevii în clase. Cel puțin teoretic, pentru că, practic, discuțiile despre felul în care se va deschide și va funcționa noul an școlar sunt în toi.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, au vorbit despre modul în care se va organiza deschiderea noului an școlar 2021-2022 în contextul pandemiei.
Măsurile discutate și prezentate trebuie aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Ioana Mihăilă spune că prioritatea tuturor este menținerea școlilor deschise și că elevilor le trebuie oferit un cadru sigur.
Purtarea măștii în școală va fi în continuare obligatorie pentru copiii de peste 6 ani, purtarea măștii în spații deschise nu va mai fi considerată obligatorie.
Pentru activitățile sportive în spații închise se va decide pe baza incidenței din zona respectivă dacă se vor desfășura în spațiu închis sau nu, fără mască.
”Despre vaccinarea în școli adaptăm scenariile în funcție de particularitățile fiecărei comunități și a fiecărei școli”, a spus Mihăilă .
La rândul său, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat că unitățile de învățământ se vor închide numai în momentul în care indicele de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori. Peste acest prag apar o serie de condiții.
Demnitarul spune că aceste condiții nu vor dezavantaja persoanele nevaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta de peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidență beneficii din această perspectivă, pentru cei vaccinați.
”Peste pragul de șase la mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcție de vârsta și de specificul activității, iar la carantină se oprește întreaga activitate”, a declarat ministrul Educației.
El a subliniat că este de preferat să fie într-un mediu controlat, decât să circule în medii necontrolate și a dat asigurări că că nu vor fi pierderi educaționale.
Pe această cale, Sorin Cîmpeanu a vorbit despre scenariile care vor intra în vigoare în școli dacă se depășește pragul de incidență de 6 la mie.
”Preșcolarii, creșe și grădinițe, să poată participa la procesul educațional. Clasele I - VI, pentru că e vorba despre elevi care nu pot fi vaccinați, din păcate trebuie să treacă în online. Pentru clasele VII-XII, inclusiv XII, vom vedea dacă modificăm regula valabilă acum și dăm beneficii elevilor vaccinați în sensul în care să li se permită să vină la școală cu prezență fizică”, a subliniat Sorin Cîmpeanu.