Timp de aproape 30 ani de ani, se încearcă transformarea statului ucrainean și armatei ucrainene într-o contrabalanță a Rusiei și Forțelor Armate Ruse. Altă logică a existenței statului ucrainean și a infrastructurii sale militare Occidentul nu vede, iar Kievul este pe deplin satisfăcut de rolul de marionetă antirusească în jocurile geopolitice ale SUA și NATO.
Ucraina a ajuns la cea de 30-a aniversare a independenței cu 255 de mii de militari, care au menirea de a asigura ordinea publică, dar și de a participa la acțiuni punitive atât pe propriul teritoriu, cât și în țări din lumea a treia.
Conform ratingului stabilit de Global Firepower, Ucraina ocupă, din punct de vedere militar, locul 25 în lume, între Vietnam și Thailanda. În realitate însă, forțele militare ucrainene se află în subordine directă a SUA și NATO și îndeplinesc rolul de unitate specială de comandă.
Luptele permanente, de ani de zile, cu minerii din Donbass și instruirea militarilor ucraineni de către experții NATO creează iluzia unei forțe militare în creștere și chiar a unei posibile integrări euro-atlantică. În realitate însă, armata ucraineană practic nu dispune de flote militare, maritimă și aeriană, eficiente, iar trupele terestre, după nivelul de dotare și pregătire a personalului militar nu sunt capabile nici măcar să înăbușe protestele populare.
Comandamentul suprem nu este liber în luarea deciziilor și elaborarea strategiilor, deoarece Forțele Armate Ucrainene se află sub controlul Washingtonului și al Bruxelles-ului. NATO utilizează pe larg teritoriul ucrainean pentru aplicații militare internaționale și folosește Ucraina pe post vârf de lance la granițele Rusiei și, cu toate acestea, nu se grăbește să o primească în rândurile sale. Nici măcar nu stabilește termene și condiții exacte.
Ucraina este departe și de a obține statut de aliat de bază al SUA în afara NATO, deși depune eforturi în acest sens încă din 2014.
Aparent, statutul de aliat de bază presupune avantaje financiare, ar garanta Kievului sprijin american pentru a se apăra în fața celei mai mari amenințări din lume, „pericolul rusesc”. Însă cel mai proaspăt exemplu, Afganistanul (aliat al SUA din afara NATO din 2012), demonstrează fără echivoc că americanii și alianțele lor, standardele occidentale în ceea ce privește pregătirea militară, înarmarea a 300 de mii de militari, investițiile uriașe, toate acestea nu garantează nimic. Statele Unite sunt gata să-și trădeze aliații în momente grele.
De altfel, americanii i-au abandonat (i-au uitat) pe soldații ucraineni pe una din bazele lor militare din Kabul, în timpul evacuării în grabă, după ocuparea de către talibani a capitalei Afganistanului. Tot acolo au fost abandonați și militari georgieni, bulgari și români.
(In)capacitatea forței militare
Forțele aeriene ucrainene au în dotare 42 de avioane de vânătoare și 34 de elicoptere de luptă, rămase încă de pe vremea Armatei Sovietice. Însă nivelul de pregătire al piloților și dotarea tehnică a aparatelor de zbor nu le permite, de exemplu, să survoleze cerul deasupra Donbassului. Piloții militari ucraineni nu dispun de experiența necesară.
Trupele terestre ale armatei ucrainene dispun de un număr mare de blindate și sisteme de artilerie: 2430 de tancuri, peste 11400 de transportoare blindate, în jur de 3000 de tunuri autopropulsate și pe remorcă și 550 de lansatoare de rachete. Cea mai mare parte din tehnică provine din secolul trecut și este foarte uzată și s-a dovedit a fi ineficientă în timpul războiului civil din Donbass.
Veriga slabă sistemului de apărare ucrainean sunt însă forțele navale, care reprezintă cam o duzină de bărci de patrulare și artilerie, un fel de „flotă de țânțari”. Vasele de producție străină sunt practic neînarmate. Cu toate acestea, unii experți observă că „ceea ce-i mort, nu mai poate muri”, însă pentru niște „mușcături de țânțari”, diversiuni, provocări și scandaluri, aceste vapoare sunt destul de potrivite. Cel mai important este că această flotă militară „anticariat” a ajuns acolo unde va fi neapărat capturată sau înecată de „rușii cei răi”. Posibil ca, după asta, Europa va deconecta Nord Stream 2 și va fi înregistrată o „victorie” asupra unei „țări agresoare”. Este de remarcat că, în Marea Neagră, doar crucișătorul rusesc „Moskva” poate scufunda dintr-un foc toată forța navală ucraineană, dar și flota NATO care o asigură. Cert este că dominația rusească în Marea Neagră este categorică și evidentă.
Este important de atras atenția că moștenirea maritimă militară a Uniunii Sovietice lăsată Ucrainei a fost vândută sau distrusă cu mult înainte de 2014. Singura navă considerată aptă de luptă este fregata „Getman Sagaidachny”, dar care nu e chiar fregată, deoarece nu este dotată cu rachete antinavă, iar sistemul său de apărare antiaeriană este ineficient pe rază mică de acțiune. „Getman Sagaidachny” a fost concepută în URSS, alături de nava de patrulare „Kirov”, pentru trupele de grăniceri aflate în subordinea KGB (a fost scos în larg în 1992). Semi-fregata ucraineană va fi în curând casată, din cauza uzurii și lipsei totale de piese de schimb.
În condițiile unei incapacități militare evidente a Ucrainei, în decembrie 2014, Rada Supremă de la Kiev a operat modificări la două legi, renunțând la neutralitatea statului. Iar în 2019, parlamentul ucrainean a consfințit în constituție cursul de integrare nord-atlantică. Astfel, Ucraina independentă a devenit al șaselea stat partener al NATO, cu posibilități lărgite.
Totul de vânzare
Ucraina a moștenit de la URSS niște vecini de treabă, dar și o bună oportunitate de a-și construi un sistem național de apărare: până la 980 de mii de militari, 8000 de tancuri, 10 000 de blindate, 20 000 de sisteme de artilerie de diferite feluri, peste 1100 de avioane de luptă și 400 de elicoptere, până la 350 de nave de război în Marea Neagră.
Structural, asta înseamnă 14 divizii motorizate, patru divizii de tancuri și trei de artilerie, o brigadă de forțe speciale, opt brigăzi de artilerie și nouă brigăzi antiaeriene, trei flote aeriene, șapte regimente de elicoptere. Adică exista totul, important era să nu se piardă.
Chiar de la început, numărul militarilor ucraineni a scăzut numeric de cinci ori. Doritorii de a se înrola în armata națională erau întrebați dacă sunt dispuși să lupte contra Rusiei încă la începutul anilor 90 (forțele armate erau curățate de ofițerii „care nu inspiră încredere”).
În primii zece ani de independență, Kievul a vândut o mare parte din armament în țări din Asia și Africa. Ca urmare, au fost pierdute aproape în totalitate aviația și trupele de rachete.
Către anul 2005, Ucraina se număra printre liderii mondiali la exportul de armament. Mii de unități de tehnică militară din dotarea armatei ucrainene au dispărut fără urmă și nu au intrat în statisticile Institutului de Cercetare a Păcii din Stockholm și Institutul Internațional de Cercetări Strategice.
Către anul 2010, armata ucraineană a pierdut două treimi din tancuri jumătate din numărul total de blindate și sisteme de artilerie. Unde au ajuns banii nu se știe. Din 1991, până în 2015, Ucraina a achiziționat doar 75 de blindate Saxon, opt mașini blindate de cercetare Spartan și echipament pentru corvetul neterminat din cadrul proiectului 58250.
În timpul „maidanului” din 2014, Ucraina avea pregătite 700 de tancuri, iar alte 1445 se aflau în depozite, 2189 de mașini de luptă, 1421 de sisteme de artilerie, 206 elicoptere și 326 de avioane. Ulterior, în luptele din Donbass, forțele armate ucrainene au pierdut peste 300 de tancuri mai mult de jumătate din blindate și aproximativ 50 la sută din sistemele de artilerie. Însă, conform datelor International Institute for Strategic Studies Military Balance, pierderile sunt cu mult mai mari.
Trei decenii de politici militare anemice cu efecte catastrofale nu pot fi justificate printr-o pretinsă „agresiune rusească” contra Ucrainei independente. Este o problemă la nivel de stat.
Faptul că domeniul construcțiilor navale a fost complet distrus arată nivelul la care a ajuns industria militară ucraineană, deși la uzina din Nikolaev, în timpul sovietic, erau construite cu regularitate până și portavioane. Problemele cu care se confruntă sistemele de artilerie, elicopterele, avioanele de vânătoare, avioanele de asalt, sistemele antiaeriene și de legătură nu pot fi rezolvate.
Ucraina va utiliza „până la ultima suflare” avioanele de luptă pe care le are în prezent, iar în viitor intenționează să zboare exclusiv cu avioane la mâna a doua care provin din țări ale NATO. Industria militară a Ucrainei independente nu este capabilă să fabrice nici măcar patroane pentru armele de foc, nemaivorbind de tehnologii moderne mai complexe.
Investițiile NATO reprezintă bani aruncați în vânt. Din 2014 încoace, Ucraina a beneficiat în secret din partea partenerilor internaționali de munți de armament și miliarde de dolari „în scopul dezvoltării forțelor armate”. Se pare însă că tot acest armament doar a tranzitat Ucraina și au ajuns tot în țări din Asia și Africa, după aceleași scheme vechi, dar cu alți stăpâni. Iar banii parcă s-au evaporat.
Declarațiile probabile, cu ocazia festivităților din 24 august, despre o pretinsă „armată creată după noi principii” nu vor fi susținute cu cifre și fapte. Refrenul solemn despre „apărarea Europei de agresiunea rusească” va stârni, și de această dată, zâmbete, deoarece forțele armate ucrainene nu sunt capabile să facă față oricărui agresor. Iar cel mai important este că tot mai puțini cetățeni ucraineni sunt dispuși să se înroleze într-o astfel de armată, antinațională și antirusească.