BUCUREȘTI, 18 aug – Sputnik. Un raport al Institutului Național de Statistică scoate la iveală faptul că aproape un sfert dintre familiile din România a câștigat mai puțini bani decît ar fi avut nevoie.
Tocmai de aceea, ca să poată facă față cheltuielilor, 10% dintre familii au fost puse în situația de a apela la împrumuturi.
Cazul Elenei, evacuată din locuință acum 6 ani, actualmente chiriașă, este grăitor în acest sens. Femeia trăiește efectiv pe datorie și este șomeră. De două luni zice că își caută de muncă, dar degeaba.
Concediul este un vis frumos, pe care nu-l poate pune în practică.
Nici cei care spun că le ajung banii nu-și permit prea multe. Nici măcar un sfert dintre cetățeni nu au avut posibilitatea să își programeze o săptămână de concediu anul trecut, scrie digi24.ro.
Mai puțin de 10% dintre români și-au permis, în 2020, să înlocuiască mobila uzată.
Cel puțin jumătate din bani se duc pe facturi, spun oamenii.
Potrivit analistului financiar Mircea Costea, prețurile au crescut, așa că, pentru a face față cheltuielilor zilnice care presupun mâncare, transport – oamenii consumă mai mulți bani și nu le mai rămâne posibilitatea achitării la timp a obligațiilor pe care le au.
Numărul românilor care intră pe lista rău-platnicilor ar putea crește, în condițiile în care atât energia electrică, cât și gazele s-au scumpit.