Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Talibanii provoacă discuții aprinse între superputerile lumii

Situația din Orient, mai ales din Afganistanul scăpat de sub controlul forțelor guvernamentale după retragerea militarilor SUA, a dus la o discuție între miniștri de Externe ale celor trei superputeri
Sputnik
BUCUREȘTI, 17 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Miniștrii de externe din Rusia, SUA și China au discutat aseară despre situația din Afganistan.
Presa occidentală transmite că secretarul de stat american Antony Blinken a discutat cu miniștri din China şi Rusia, motivul fiind că aceste ţări învecinate cu Afganistanul (indirect, în cazul Rusiei) au anunțat intenția de dialog cu talibanii.
Conform Departamentului de Stat, convorbirile au avut loc separat, Blinken discutând cu Lavrov şi apoi cu Wang Yi, despre situaţia de securitate şi eforturile de evacuare din Kabul.
Blinken şi Lavrov au discutat despre ”contactele ambasadei Rusiei cu reprezentanţii tuturor forţelor politice majore din Afganistan cu scopul de a contribui la asigurarea stabilității şi a ordinii publice”.
Miniștrii rus și american ”au fost de acord să continue consultările, cu participarea reprezentanţilor Chinei, Pakistanului, a altor ţări interesate şi a ONU, pentru a contribui la crearea condiţiilor prealabile iniţierii unui dialog inter-afgan inclusiv”, transmite MAE rus.
În cazul Chinei, discuția a fost mai dură, ministrul de la Beijing, Wang Yi arătându-i lui Antony Blinken că ”retragerea grăbită a trupelor americane din Afganistan a avut un impact negativ”.
Pe de altă parte, China s-a angajat să colaboreze cu Washingtonul pentru asigurarea stabilităţii în Afganistan și în regiune, pentru ”prevenirea unui nou război civil sau a unui dezastru umanitar”.
Conform presei chineze, Wang Yi a transmis un mesaj dur Washingtonului despre lecția pe care ar trebui să o învețe din Afganistan:
”Utilizarea forţei şi a mijloacelor militare pentru rezolvarea problemelor nu va face decât să le sporească - astfel de lecţii merită o reflecţie serioasă”, a spus ministrul Wang Yi.
Internaţional
Afganistanul arde, miniștrii de Externe ai UE fac videoconferințe