Încă sâmbătă seara târziu analiștii estimau pentru cât timp ar putea fi amânat marșul victorios al talibanilor de către armata SUA care se întorcea în Afganistan în număr de 5000 de militari. Un ordin corespunzător a fost dat ieri de către Joe Biden. Acesta a motivat măsura prin necesitatea asigurării securității personalului diplomatic redus.
Deși nimeni nu s-a îndoit de faptul că trecerea puterii în țară sub controlul mișcării Taliban* este în cele din urmă inevitabilă, au fost exprimate diverse opinii cu privire la măsura în care decizia președintelui Statelor Unite va tergiversa acest lucru. Majoritatea estimărilor variau de la câteva săptămâni la câteva luni.
Duminică dimineața însă toate aceste prognoze ale experților și ale pseudo-experților au putut fi aruncate în urna cu gunoi. Într-o singură zi, în câteva ore, cei douăzeci de ani de eforturi pe care Occidentul le-a depus în lupta cu mișcarea Taliban* și occidentalizarea Afganistanului s-au transformat în praf și s-au prăbușit ca o căsuță de cărți.
Amploarea și viteza a ceea ce se întâmplă sunt de așa natură încât, deși acest rezultat era demult evident pentru toată lumea, evenimentele de astăzi au provocat șoc, groază și frică. Ele s-au adeverit a fi atât de importante, încât practic nu se aud comentarii veninoase și răuvoitoare despre Statele Unite, care suferă un grandios eșec rușinos în fața întregii lumi.
Desigur, aici un rol important îl are înțelegerea faptului cine va veni în locul americanilor și a consecințelor teribile legate de acest lucru. În pofida faptului că talibanii au promis că nu-i vor supune represiunilor pe cei care au servit guvernul anterior și în ciuda declarației lor de a adopta o poziție mai blândă cu privire la statutul femeilor în societate, nu există nicio îndoială că vor urma represalii și execuții în Afganistan. Nu este de invidiat nici soarta femeilor afgane.
Arhaicul a învins civilizația modernă - și indiferent de relația cu Occidentul, este imposibil să te bucuri de acest fapt.
Totuși, problema constă nu doar în realitățile dure și sângeroase afgane și nu în simpatia pentru cetățenii țării nefericite care revin la realitățile medievale.
Evenimentele de duminică s-au adeverit a fi atât de copleșitoare și pentru că au oferit lumii o idee foarte clară despre care ar putea fi și cum ar putea arăta colapsul final al hegemoniei globale a SUA.
Acum 30 de ani, URSS a încetat să mai existe, iar printre circumstanțele din acele timpuri până în prezent un interes deosebit stârnesc viteza și implacabilitatea cu care s-a produs totul. Chiar cu puțin timp în urmă a existat o superputere mondială care a dominat jumătate din glob, iar câteva luni mai târziu în locul ei a venit un conglomerat de state noi, care sunt într-o stare de haos și deseori trec prin evenimente sângeroase.
De regulă, se încearcă să se înțeleagă motivele pentru care totul s-a întâmplat anume în acest fel. Se recurge la metafore aprinse ale unui colos pe picioare de lut și un sistem care a putrezit complet din interior și a cărui fațadă s-a prăbușit în cele din urmă.
Și mai important însă este acel simplu fapt că uneori se întâmplă așa: sistemul aparent de nezdruncinat se prăbușește cu viteza fulgerului peste capul oamenilor simpli, neoferindu-le vreo șansă să evite ce este mai rău. Un om devine doar un fir de nisip purtat de o furtună prin toate ororile, distrugerile și prin moarte.
Cele întâmplate acum reprezintă o sugestie fără echivoc că pierderea de către SUA a statutului de hegemon poate funcționa anume urmând un astfel de scenariu: nu va fi o coborâre treptată de la tronul superputerii odată cu preluarea funcțiilor, instrumentelor și pârghiilor de către alte forțe geopolitice, ci se va transforma într-un colaps rapid incontrolabil.
În ultimele decenii, Afganistanul, în percepția unei părți impunătoare a lumii, s-a transformat într-un teritoriu parcă de pe altă planetă, dacă luăm în calcul dificultatea de a fi înțeles, un teritoriu care este în permanență în stare de război și în care se trăiește conform unor reguli absurde. Este dificil să stabilești o legătură emoțională sinceră cu ceva atât de neclar și de neînțeles. Așa că știrile de acolo, fie chiar și cele mai tragice, în mod tradițional stârneau o replică formală:
"Da, da, este ceva teribil, să nu uit să cumpăr biscuiți pentru ceai."
Evenimentele de duminică însă au făcut ca un număr mare de oameni din întreaga lume să-i înțeleagă cu adevărat pe afgani și să simtă un fior rece pe pielea lor.
Ei nu au Taliban* în țările lor, dar SUA exercită o influență enormă în viața de acolo. Pentru cineva, ele sunt un partener comercial fruntaș, pentru alții - un suzeran geopolitic, pentru cineva - forțe de ocupare, iar pentru alții - emitentul monedei principale a lumii, de care este strâns legată întreaga economie națională.
Și toți acești oameni nu pot să nu se întrebe: ce se întâmplă dacă puterea Statelor Unite se va prăbuși tot atât de rapid și în alte domenii și cum îi va afecta acest lucru anume pe ei?
Milioane de oameni au conștientizat astăzi că astfel de catastrofe geopolitice provoacă tsunami de natură politică, social-politică și militară care face prăpăd peste tot și poate ajunge până și în colțurile aparent prospere și calme. Și ei au proiectate toate aceste scenarii asupra vieților lor proprii. Și s-au speriat.
Pentru Rusia, bunăoară, unde o parte din societate a trecut prin experiența de destrămare a Uniunii Sovietice, cele întâmplate au devenit un clar semnal de avertizare că lumea este amenințată de un și mai mare cataclism la scară largă, decât cel pe care l-am trăit 30 de ani în urmă.
Dar sunt și vești bune pentru noi.
Dacă o persoană singură nu are practic nicio șansă să evite astfel de provocări istorice de proporții, atunci uneori țări întregi pot avea astfel de șanse. Pentru asta ele au nevoie, pe lângă toate, de o capacitate sporită de existență autonomă și de o înarmate până în dinți.
Rusia, din câte se știe, lucrează activ în ambele direcții.
*Grupare teroristă interzisă în Rusia.