BUCUREŞTI, 10 aug – Sputnik, Doina Crainic. Șeful GDL, Claus Weselsky, a declarat marți că 95% dintre membrii sindicatului care au votat au susținut greva, care va dura din 10 august până pe 13 august. Sindicatul are peste 37.000 de membri, potrivit site-ului său oficial.
„Este mai mult decât ne așteptam ... Acest rezultat arată foarte clar starea de spirit a personalului Deutsche Bahn”, a spus Weselsky.
Greva în care vor intra trenurile de marfă va începe marți la ora locală 17:00, potrivit RT. Ea se va extinde apoi la trenurile de călători, urmând sa dureze de la 2:00 dimineața miercuri până la 2:00 dimineața vineri. Se așteaptă să aibă loc întârzieri și anulări de trenuri.
GDL a avertizat în iunie că va cere muncitorilor să facă grevă după ce discuţiile privind măririle de salarii nu au dus la niciun rezultat. Sindicatul solicită o creștere a salariilor de aproximativ 3,2% în următoarele 28 de luni și un bonus unic pentru coronavirus de 600 de euro.
Deutsche Bahn, administrată de stat, a declarat că greva va afecta clienții și a solicitat negocieri suplimentare.
„Mai ales acum, când oamenii călătoresc mai mult și folosesc din nou trenurile, conducerea GDL va stopa creșterea de care avem nevoie urgentă, având în vedere pierderile masive [din cauza pandemiei]”, a spus șeful personalului companiei, Martin Seiler, descriind greva drept „un atac asupra întregii țări. ”
Într-o declarație separată, un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn a declarat că greva va fi „o palmă” atât pentru clienți, cât și pentru angajați.
Weselsky a spus însă că sindicatul a ales termenul pentru grevă în mod special „pentru a limita impactul asupra traficului din weekend și sărbători”.
În septembrie, operatorul a fost de acord cu o creștere salarială de 1,5%, în negocierile cu un sindicat mai mare, EVG, care cuprinde în jur de 215.000 de angajați. GDL, care este cunoscut pentru purtarea de negocieri stricte, nu a participat la aceste discuții.
Va fi prima dată când muncitorii Deutsche Bahn intră în grevă din decembrie 2018, când o grevă organizată de EVG a provocat întreruperi de trafic pe scară largă. Membrii GDL au participat anterior la greve în 2014 și 2015.