BUCUREȘTI, 9 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Unul dintre cei mai apreciați analiști politici români, Constantin Gheorghe, face o apropiere firească între frustrarea resimțită de mulți români după dezastrul cu repetiție de la Olimpiadă, și starea generală a societății românești.
”Să ne liniștim! Am ajuns unde trebuia, și cu sportul, și cu celelalte”, scrie analistul subliniind – ”Este societatea făcută cioburi, rezultatul credinței tembele că avem prea mult stat și prea puțină piață”.
Dar, vine replica realității – ”Și, ce să vezi? Piața nu produce nici campioni olimpici, nici olimpici în diverse ramuri științifice! Pentru că nu este treaba ei. Este treaba noastră, a celor care alcătuim ”statul””.
Analistul atrage atenția asupra unui aspect cinic: ”piața intervine atunci când folosește imaginea unui sportiv pentru a mări profitul. Iar statul intervine în logica democratizării accesului cetățenilor la o serie de servicii esențiale”.
Atenție la unul dintre marile adevăruri: ”Treaba este simplă: odată cu dispariția ”comunismului”, pentru români ascensorul social a luat-o la vale”.
”Și, oricâți bani ar investi tembelii în ”PR”, gen ”Du-te la AJOFM, și dacă ai noroc, o să ai tot ce vrei!”, lucrurile nu se urnesc în direcția necesară”, spune analistul, răsucind cuțitul în rană: ”Cine trăiește din muncă trebuie să se obișnuiască cu noul său statut, de slugă, disprețuit și marginalizat”.
Asta e, spune Constantin Gheorghe, subliniind cu amară ironie ”atât poate ”piața”, Dumnezeul noii generații, #rezist, tineri frumoși, liberi și lipsiți de umanitate”.
Însă cum se explică realizările li starea mult mai bună a Ungariei și Poloniei – ilustrată și la actuala ediție a Olimpiadei.
”Succesul vecinilor unguri și al polonezilor își are sursa în ambiția lor de a demonstra ceva celorlalți, și au determinarea de a o face”, spune analistul, subliniind – ”Nu e naționalism, nici patriotism de vitrină. Este o dorință sinceră, care vine din demnitatea lor, ca oameni”.
Întrebare esențială: ”Noi mai avem ceva de demonstrat? Mai vrem s-o facem? Și dacă da, ce am vrea să demonstrăm?”.
Variantele de răspuns nu duc nicidecum către evoluție – ci dimpotrivă: ”Că știm să dăm muie Ciumei Roșii? Că știm să ne distrugem viitorul? Că știm să ne sfâșiem între noi? Că suntem umili până la slugărnicie în fața celor puternici? Că vrem să arătăm că nu mai contăm în niciun domeniu: sport, educație, cultură, creație științifică”?
De fapt, spune analistul, nici măcar în IT ”nu suntem vreun far”! Când ești fericit că te-ai situat pe locul 12 într-o finală de Olimpiadă, e clar: atât vrem să putem!”.
”Și nimic nu se va schimba! Nu mai avem o Stea a Nordului..”, conchide pesimist Constantin Gheorghe.
Concluzia: rezultatele dezastruoase în cea mai mare și mai frumoasă competiție a lumii, Olimpiada, nu se referă numai la sport – ci la tot ceea ce înseamnă dorința unei națiuni de a dovedi că VREA și POATE să fie cineva și ceva în lume.
Ori, se pare că românilor le lipsește această dorință. Cel puțin la nivelul conducătorilor și al celor care îi susțin.