BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. Profesorii reuniți la congresul internațional organizat la Oradea sunt de părere că programa de învățământ din acest moment este stufoasă.
Președintele Asociației Dascălilor Bihoreni, Stela Tăut, a explicat că relaxarea programei a fost un subiect care s-a discutat foarte mult, alături de cel referitor la salarizarea cadrelor didactice. Tăut a subliniat că, din an în an, tot mai puțini absolvenți sunt atrași de învățământ pentru că se orientează spre alte domenii cu salarii mult mai mari și care le dau posibilitatea unui trai decent.
Aceasta a precizat că propunerile făcute de cei 486 de participanţi la congres vor fi analizate şi discutate de Consiliul director al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România – AGIRo, informează agerpres.ro.
Pe lângă aceste propuneri, cadrele didactice au mai cerut manuale unice, susținerea învățământului dual, asigurarea bazei materiale în toate şcolile din România, un număr redus de elevi în clase, finanţarea pe unităţi de învăţământ şi nu per elev, mai multă autoritate pentru dascăli, propunerile pentru funcţia de director să fie făcute de cadrele didactice din şcoală pe criterii de competenţă şi nu politic, introducerea orelor de caligrafie.
De asemenea, dascălii prezenți nu au uitat nici de problemele existente în învățământul preșcolar, pe această cale solicitându-se mărirea numărului de personal auxiliar în grădinițe.