BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik, Dragoș Dumitriu. O adevărată ”nucleară” de presă a fost lansată de postul România TV: imagini din controversată noapte a numărării voturilor de la Sectorul 1, în care ar apărea și Clotilde Armand.
RTV prezintă secvențe în care o femeie semănând cu Armand intră în camera unde erau depozitate voturile și dă indicații persoanelor care se aflau acolo – și care sunt anchetate în cel mai mare scandal electoral de după 1990, din România.
Figura femeii este neclară – iar Armand a reacționând, spunând că nu este ea în imagini: ”Doamna respectivă indicată de avocatul lui Tudorache și de televiziunile de casă ale PSD nu sunt eu . Seamănă dar nu răsare”. .
”Nu am intrat niciodată în camera unde se numărau voturile, în imagini se vede clar că este vorba de o altă persoană. Nivelul știrilor false create de PSD a ajuns prea departe. Îi voi acționa în judecată pe toți cei care sunt părtași la manipularea aceasta grosolană”, a scris Armand pe Facebook.
Fostul lider al senatorilor PSD comentează dur secvențele și situație, punându-le în contextul situației grave din Capitală și din țară, dar și al exercițiilor ipocrite de imagine la care iau parte cei de la Putere, în frunte cu Iohannis.
Într-un scurt și tăios text, ”CUȘCA CU ȘOBOLANI - o nouă mostră de tupeu infracțional”, Șerban Nicolae o ironizează pe Clotilde Armand – ”Sigur există o versiune în limba franceză pentru poezioara "Cățeluș cu părul creț"”.
De fapt, ”Hoția, ticăloșia și tupeul sunt "brand-uri" internaționale”, atrage atenția politicianul jurist.
”Nu contează că jaful s-a făcut cu participarea unora dintre privilegiații sistemului bugetar”, scrie Șerban Nicolae, completând dezgustat - ”Nu contează că părtașii la furtul ordinar reprezentau autoritatea publică și depuseseră un jurământ de credință”.
Nu! – punctează Șerban Nicolae, trecând la exercițiile de imagine ale lui Klaus Iohannis:
”Important e să ne cumpărăm toți biciclete electrice (cu deschizători de drumuri și echipe de pază și protecție!) ca să reducem poluarea pentru a nu deranja șobolanii, căpușele și gunoaiele! Care au pus mâna pe Putere...”, scrie Șerban Nicolae, completând cu o abilă transpunere de la gunoaie și animale dăunătoare, la caracterizările omonime ale celor ce conduc azi țara.
Urarea de final a politicianului jurist vizează clar drumul către pedeapsă pentru cele petrecute, atât la Sectorul 1, cât și în țară.