BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Manifestații împotriva certificatelor COVID au început sâmbătă în apropierea stației Pont de Neuilly din Paris, transmite agenția RIA Novosti de la fața locului.
Oponenții certificatelor COVID, printre care și membrii mișcării Vestele Galbene, au început să se adune de la ora 11, în apropierea stației Pont de Neuilly. Din cauza ploii, acțiunea a demarat mai târziu, după ora 14. Punctul final al marșului de protest urmează să fie piața Châtelet.
Câteva stații de metrou până la Pont de Neuilly au fost închise, circulația rutieră în această zonă este blocată.
Coloana de manifestanți este însoțită în ambele părți de cordoanele de polițiști. Acțiunea se desfășoară pașnic.
Participanții la marș scandează “Libertate!”, “Macron, nu ne dorim certificatul tău!”.
Sâmbătă, în tot Parisul au câteva acțiuni de acest fel.
Joi, Consiliul Constituțional din Franța a susținut extinderea sferelor în care este obligatoriul certificatul COVID, document care atestă vaccinarea persoanei sau rezultatul negativ al testului COVID-19, pentru cei care vizitează cafenele, restaurant și centrele comerciale. Noile condiții de utilizare a certificatelor vor intra în vigoare din 9 august.
Weekendul trecut în Paris și în toată Franța s-au desfășurat acțiuni de protest împotriva certificatelor COVID. Sâmbătă, pe 31 iulie, potrivit datelor MAI, la demonstrațiile din țară au participat peste 204 090 de persoane, iar în Paris aproximativ 14250 de persoane.
Pe 12 iulie președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat noi restricții sanitare, care prevăd și extinderea ariei de utilizare a certificatelor COVID, în special, în baruri, restaurante, călătorii la distanțe lungi și avioane. De asemenea, șeful statului francez a anunțat despre obligativitatea vaccinării tuturor cadrelor medicale din Franța, a angajaților din spitale și aziluri de bătrâni. În urma anunțului președintelui a fost elaborat un proiecte de lege cu noi prevederi, care a fost aprobat de parlamentul francez.
Din 21 iulie, certificatul COVID atestă fie vaccinarea persoanei, fie rezultatele negative ale testului COVID-19, fiind obligatorii pentru accesul în muzee, teatre, cinematografe, festivaluri, parcuri de distracții și pentru toate evenimentele culturale la care participă peste 50 de persoane.